~2 min lectură 1 comentariu

Ziua Vânătorului de Munte, sărbătorită de viitorii agenţi de penitenciare

Redacția Ziarul de Bacău

fd.munte

Cu ocazia celei de-a VIII-a ediţii a Zilei Vânătorului de Munte, elevii Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor Târgu Ocna au participat la activităţile comemorative organizate de Primăria oraşului Târgu Ocna şi Batalionul 22 “Ciresoaia” Vânatori de Munte din Sfântu Gheorghe, desfăşurate în Piaţeta Primăriei oraşului staţiune Târgu Ocna. Alături de garda de onoare a Batalonului 22 „Ciresoaia”, elevii şcolii au defilat pe acordurile muzicii militare, reuşind să stârnească întregii audienţe emoţii şi admiraţie, transformând evenimentul într-un moment memorabil.

După ceremonialul defilării,  tinerii elevi au depus o coroană de flori în memoria eroilor neamului. “Importanţa şi semnificaţia acestor sărbători reprezintă pentru Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu-Ocna o nouă oportunitate de a cultiva în conştiinţa elevilor – viitori agenţi de penitenciare – sentimentul  ataşamentului faţă de patrie şi de valorile istorice ale neamului, din perspectiva apartenenţei lor viitoare la sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională ale statului” – a declarat inspector principal de penitenciare Silvia Vătavu, purtător de cuvânt al Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna. (Florin C.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. b
    bibi
    4 noiembrie 2013, 06:03
    0

    poze cu vanatorii de munte nu aveti ?? doar a fost ziua lor !! In articol se face mai mult vorbire de scolarii de la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu-Ocna .

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.