– pe lista câștigătorilor se află doi băcăuani și un oneștean
Anamaria BUJOR
Clubul Sportiv Oblio Bacău, în parteneriat cu Primăria Bacău, a
organizat recent prima ediție a concursului județean Cupa Oblio la șah. Evenimentul a fost pus la punct de prof. Silviu Ifrim, Sorinel Chirilă și Sebastian Volcinsche – arbitru în Lotul Național al României și președinte în Comisia de Competiții a Federației Române de Șah. La competiție au participat copii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, din mai multe orașe ale țării, împărțiți în trei categorii: 6-8 ani, 8-10 ani, respectiv 10-12 ani. La stabilirea clasamentelor s-au luat în considerare numărul total de puncte obținut (ordine descendentă) și vârsta (ordine ascendentă).
Potrivit organizatorilor, printre participanți s-au aflat copii talentați, perseverenți, care pot face în viitor șah de performanță.
Printre câștigători s-au aflat, la categoria 10-12 ani, un oneștean și doi băcăuani: Victor Alecu (locul I, Onești), Ilinca Prisecaru (locul II – Bacău) și Tiberiu Tarcău (locul II – Bacău). Câștigătorii locurilor I, II și III au primit ca premii diplome, cupe, jocuri video, cărți oferite de Clubul Sportiv Oblio Bacău și ACS Golden Kids Bacău. Premiul cel mare – o consolă de jocuri de ultimă generație, oferit de sponsorul IntegraSy s- a fost câștigat de Ioana Griza (CS Cimentul Bicaz).
Micuții s-au declarat încântați de această competiție și au promis
că se vor prezenta și anul viitor, la a doua ediție a concursului.
Toți copiii au primit diplome de participare și cărți din partea sponsorilor evenimentului, ACS Golden Kids Bacău și Editura Rovimed.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.