Sfântul Paisie de la Neamț deschide perioada postului de Crăciun

Prima zi din Postul Crăciunului, 15 noiembrie, va consemna și serbarea Sfântului Paisie de la Neamț. Va fi o zi deosebită nu doar la mănăstirea nemțeană, acolo unde a trăit în ultima parte a vieții, ci în întreaga Biserică Ortodoxă. Sfântul Paisie s-a născut în orașul Poltava din Ucraina la 21 decembrie 1722. Era al 11-lea din cei 12 copii ai preotului Ioan, slujitor la catedrala Uspenia (Adormirea) și al presviterei Irina.

A învățat carte la școala parohială de aici, după care s-a înscris la vestita Academie din Kiev. A părăsit școala, în 1740, intrând în mănăstirea Libietchi, pe Nipru. Din cauza prigoanelor venite din partea catolicilor și a uniților din regatul polon, tânărul monah a fost nevoit să se reîntoarcă la Kiev, unde a intrat în cunoscuta Lavra Pecerska, făcând icoane de aramă. În 1742 și-a îndreptat pașii spre Țările Române. A trăit vreo patru ani în schiturile Dalhăuți, Trăisteni, Poiana Mărului și Cârnu, situate la întorsătura Carpaților. A plecat apoi spre Muntele Athos. Spre regretul lui, a rămas dezamăgit, căci Athosul era atunci într-o stare tristă. Pe la începutul anului 1750 a venit la Athos starețul Vasile de la Poiana Marului, care l-a călugărit, dându-i numele de Paisie. În anul 1758, Paisie a fost hirotonit preot (ieromonah) și duhovnic. Lipsa de chilii pentru călugări, ca și neînțelegerile dintre monahii greci și slavi, l-au îndemnat pe Paisie să părăsească Sfântul Munte în 1763 și să se reîntoarcă în Țările Române.

S-a așezat în schitul Vărzărești, după care s-a îndreptat spre Iași, unde au fost primit de mitropolitul Gavriil Calimachi, care i-a oferit mănăstirea Dragomirna cu toate proprietățile ei. În 1775, în urma ocupării Moldovei de nord (Bucovina) de către imperiul austriac catolic, a părăsit Dragomirna și, cu încuviințarea aceluiași mitropolit Gavriil Calimachi, s-a așezat la mănăstirea Secu. În anul 1779, lui Paisie i s-a încredințat și egumenia mănăstirii Neamț. Presimțindu-și sfârșitul, Paisie (devenit în 1790 la cinstea de arhimandrit) a început să-și scrie viața, dar lucrarea a rămas neterminată, căci a trecut la cele veșnice la 15 noiembrie 1794. A fost îngropat în biserica mare a mănăstirii Neamț, unde i se vede și azi mormântul. În ședința sa din 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotărât generalizarea cultului Cuviosului Paisie de la Neamț și în Biserica noastră.