În circa un an și jumătate, Ambulatoriul de Specialitate Adulți (Corp A) al Spitalului Județean de Urgență Bacău va fi complet reabilitat și modernizat, în cadrul unui proiect inițiat de Consiliul Județean (CJ), cu finanțare europeană. Lansarea acestui proiect a avut loc, ieri, în prezența președintelui Consiliului Județean, Dragoș Benea, vicepreședintelui CJ, Ionel Floroiu, managerului SJU, Dan Stoica, și a directorului medical al SJU, dr. Aurelia Țaga.
„Investiția este una foarte importantă pentru județ – a arătat Dragoș Benea, iar inițiativa a venit în urmă cu un an și jumătate. Dar s-a întârziat punerea ei în aplicare și motivele sunt fie la autoritatea de management, fie în legislația achizițiilor publice, care e foarte precară, și acest lucru ne-a ținut pe loc. 300.000 de oameni, practic jumătate din populația județului, au trecut, în decurs de un an, prin Ambulatoriu, care, după cum arată acum, este o pată pe obrazul administrației publice și Spitalului Județean. Însă după această investiție finanțată din fonduri europene va arăta altfel, va fi o secție cu care ne vom mândri.”
Și managerul SJU, Dan Stoica, a recunoscut că, în acest moment, condițiile în care așteaptă oamenii în Ambulatoriul de Specialitate sunt improrii, spațiile insuficiente, iar sistemul de programare este unul învechit și ineficient. „Oamenii stau înghesuiți în zona de așteptare, s-a relatat și în presă despre aceste deficiențe pe care acest proiect le va rezolva – dă asigurări managerul Dan Stoica. Spațiile de așteptare și informare vor fi mai mari, vor fi eliminate cozile la fișier și aglomerația de la orele 6 dimineața, prin schimbarea sistemului de programare.”
Ambulatoriul va fi dotat și cu aparatură modernă
Proiectul „Reabilitarea și modernizarea Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Bacău” este finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, iar valoarea se ridică la 16.285.793 lei. Lucrările vor fi terminate în circa 18 luni și includ realizarea de termoizolații la parter, etajele I-II, schimbarea tâmplăriei pentru toate nivelele, recompartimentare și modernizare la demisol, parter și etaj I pentru spațiile interioare prin înlocuirea finisajelor interioare la pereți, pardoseli și plafoane, schimbarea tâmplăriei interioare, înlocuirea instalațiilor sanitare, electrice, încălzire și aer condiționat, a instalațiilor speciale de telecomunicații, PSI și automatizare, precum și a instalației de distribuție a fluidelor medicale. În același timp, la parter, vor fi amenajate spații sociale pentru servicii publice nemedicale prin modernizarea curților interioare. Proiectul prevede și dotarea Ambulatoriului cu elevator și lift pentru asigurarea accesului în clădire și la etaj al persoanelor cu dizabilități.
Prin înlocuirea rețelei electrice și recompartimentarea spațiului va fi posibilă și montarea a cinci noi echipamente moderne de diagnostic și tratament, primite de SJU încă din 2008 printr-un program al Ministerului Sănătății de dotare a spitalelor. „Prin acest proiect va fi posibilă dotarea cu aparatură modernă a spațiilor de investigații paraclinice – a arătat directorul medical al SJU, dr. Aurelia Țaga. Vorbim de un bronhoscop, un spirometru și mai multe ecografe pentru investigații neurologice și ale aparatului digestiv.”
Cătălina CHIFU
Lasă un răspuns