~5 min lectură 2 comentarii

Chimcomplex are cea mai performantă fabrică de clorosodice din Europa

Redacția Ziarul de Bacău

Combinatul a finalizat o investiție de 55 de milioane de lei pentru modernizarea instalației de electroliză cu membrană schimbătoare de ioni. Alte patru proiete de modernizare sunt în fază avansată sau de studiu.

ts.econ.chimcomplex

Societatea Chimcomplex, din Borzești, unul dintre cei mai importanți fabricanți de produse clorosodice din România, a inaugurat oficial cea mai performantă instalație de electroliză din România și una dintre cele mai moderne din Europa. Evenimentul a fost posibil după finalizarea proiectului „Îmbunătățirea eficienței energetice la Electroliza cu membrană schimbătoare de ioni”, în valoare totală de aproape 55 de milioane de lei, cofinanțat în proporție de circa două treimi prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice. Instalația Soda M a combinatului beneficiază, astfel, de tehnologie de generația a cincea.

La eveniment au fost prezenți parlamentarii Valerian Vreme și Lucian Șova, primarul Laurențiu Neghină, reprezentanți ai Ministerului Economiei, companiei E.ON, ai Raiffeisen Bank (finanțator în proiect), ai furnizorului de materie primă pentru Chimcomplex, Salrom și Salina Târgu Ocna, și ziariști. Investiția a fost fost prezentată de omul de afaceri Ștefan Vuza, care controlează societatea din Borzești prin SCR – Societățile Comerciale Române, de Virgiliu Băncilă – președintele Consiliului de Administrație al SCR, director general al Chimcomplex până de curând, de Dumitru Coman, directorul general al combinatului, și de managerul proiectului, inginerul Dorin Duca. „Europa, Chimcomplex și Oneștiul – a spus Ștefan Vuza – au ceva în comun, pentru că cea mai performantă fabrică de clorosodice din Europa este la Onești. Este rodul muncii multor oameni, al sprijinului multor factori. La Chimcomplex vorbim de generația a cincea în materie de electroliză, față de Oltchim, de exemplu, cu generația a doua. Patronatul Chimcomplex este aici de zece ani. Niciodată nu a luat dividende, profitul a fost reinvestit. În zece ani am investit 35 de milioane de euro, iar în instalația de cogenerare 1 (pentru energie electrică și abur industrial), pornită în 2009, am adus toți banii din afara combinatului. Cu noua investiție urcăm, acum, la 42 de milioane de euro.”

Consum mai mic de energie, emisii poluante reduse

Scopul investiției – a arătat managerul de proiect – a fost creșterea eficienței energetice și obținerea unei economii de energie de peste 17%. Pentru aceasta, au fost achiziționate trei electrolizoare noi (în care materia primă, saramura, se descompune în elementele ei), care au înlocuit cinci electrolizoare de generația a doua, s-a asigurat un nou sistem de asigurare a controlului și siguranței în funcționare a instalației și au fost înlocuite și alte componente ale acesteia. Chimcomplex este un mare consumator de energie electrică, dar cu această investiție economia de energie este de aproape 30.000 MWh pe an (adică peste șase milioane de lei), din care numai enegie eletrică peste 25.000 MWh. Însă, economia totală de energie ajunge la aproape 355.000 MWh pe an (aproape 73.000 de lei). Durata de viață a principalelor echipamente ajunge la 12 ani, iar cantitatea de emisii de bioxid de carbon scade cu aproape 16%. „Acest proiect – a precizat Dumitru Coman – a fost inițiat în anul 2011 și este o continuare a orientărilor pe care Chimcomplex le-a avut în ultimii 23 de ani, strategic, spre eficiență energetică. Acum câteva zile am primit un material de analiză de la Eurochlor, Asociația europeană a clorosodiștilor, afiliată UE, realizat în iulie 2013 privind eficiența energetică în instalațiile de electroliză din Europa (59 de instalații analizate). Chimcomplex este pe locul al 23-lea, din peste 70 de instalații. Acum, cu cei 17% mai puțin consum de energie electrică permis de noua investiție, ajungem înaintea locului al doilea. Este un imbold să continuăm și celelalte investiții pe care le avem pe rol.”

Soda M și privatizarea au salvat Chimcomplex

Participanții la eveniment au aflat detalii din istoria Chimcomplex și a instalațiilor de electroliză de aici, au vizitat instalația Soda M, dar și Salina Târgu Ocna. De asemenea, ei au reiterat rolul patronatului în realizarea noii investiții, al parteneriatelor și spijinului primit de la diverse instituții și au subliniat cele două momente cruciale din viața Chimcomplex (înființată, cu noul statut, imediat după 1989): decizia echipei maneriale, conduse de Virgiliu Băncilă, în 1994 – 1996 de a închide vechile instalații de electroliză și construirea instalației Soda M, cu tehnologie Uhde, și privatizarea combinatului din anul 2003. Acestea au păstrat societatea din Borzești pe linia de plutire, în contextul în care îndustria românească, inclusiv cea oneșteană intra în dezagregare. „M-am implicat în acest proiect – a declarat Virgiliu Băncilă -, cu echipa, în perioada de structurare a investiției, în crearea unor parteneriate. Dar meritul efectiv este al echipei tehnice, de ingineri, economiști, juriști și toți ceilalți. Două elemente au stat la baza conturării și finalizării proiectului: echipa managerială și parteneriatele, pe partea de finanțare și refinanțare. Acum ne pregătim pentru continuarea proiectelor la Chimcomplex, iar în următorii doi ani vor mai fi terminate cel puțin trei sau patru de anvergura celui de acum.”

Petru DONE

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. l
    liviu
    15 noiembrie 2013, 22:41
    0

    bravo

  2. m
    mary
    16 noiembrie 2013, 07:27
    0

    Felicitari!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.