Ordinul a venit de la patronul grupului de firme Interagro, care detine si Amurco (fostul Sofert). „Si noua ne-a fost comunicata dorinta patronului de a opri activitatea combinatului. Deja, am inteles, combinatul de la Slobozia nu mai are gaze si urmeaza sa fie inchis, la fel vom proceda si noi, de la 1 aprilie”, a declarat Gheorghe David, liderul de sindicat de la Amurco. Chimistii bacauani ameninta ca nu vor sta cu miinile in sin si vor trece la proteste sindicale. Pentru inceput, miercuri, 1 aprilie, sindicalistii vor picheta sediul Prefecturii, ca semn de nemultumire fata de refuzul guvernantilor de a sustine sectorul de ingrasaminte chimice. „Daca se inchid combinatele, ne pierdem locurile de munca! Am cerut sa ni se aprobe pichetarea intre 10.00 si 16.00, dar ni s-a spus sa reducem din perioada asta, pentru ca e prea lunga. Vom protesta intre orele 10.00 si 14.00”, a mai spus liderul David. Omul de afaceri Ioan Niculae, patronul Interagro, a declarat ca va inchide cele cinci combinate chimice pe care le detine (printre care se numara si Amurco) din cauza majorarii pretului la gazele naturale, urmind ca, de la 1 aprilie, aproximativ 6.000 de angajati sa fie dati afara.
Boala lunga…
De la finele lui 2008, Amurco SA Bacau a trimis mai multe notificari Inspectoratului Teritorial de Munca Bacau, prin care se anunta intentia de disponibilizare colectiva. Asupra lor s-a revenit, insa, astfel ca, ultima inregistrata la institutia bacauana anunta concedierea a peste 600 de salariati, din 27 februarie a.c. „De la acea data ,nu s-a mai primit nimic din partea societatii”, a declarat Dan Buftea, purtatorul de cuvint al ITM Bacau.
Rau cu rau, dar mai rau fara…
Vestea ca fabricile de ingrasaminte chimice din Romania se vor inchide, din aceasta saptamina, ii pune si mai tare pe ginduri pe fermierii bacauani. „Ne-am intors , de citeva zile, dezamagiti de la o analiza asupra problemelor agriculturii, cu presedintele Basescu – spune presedintele Asociatiei Judetene a Producatorilor Agricoli Bacau, Daniel Ciobanu. Si avem destule probleme! Una dintre acestea era si pretul prea mare al ingrasamintelor chimice pe care ni le dau fabricantii din Romania, comparativ cu cel de pe pietele europene. Mai mult, asteptam subventionarea cheltuielilor cu aceste in-put – uri, dar masurile dictate de la Bruxelles nu ne permit. Ne gindim, acum, ca odata fabricile de ingrasaminte inchise, inclusiv Amurco Bacau, situatia va si mai rea, pentru ca importatorii vor profita de ocazie si vor ridica si mai mult preturile lor”.
Florentin RADU, Petru DONE, Madalina ROTARU
Lasă un răspuns