~4 min lectură 0 comentarii

Vuza și Chimcomplex au un nou concurent pentru Oltchim

Redacția Ziarul de Bacău

Econ.chimcomplex
– compania rusă OGT ar da oricât pentru combinatul vâlcean u pachetele de acțiuni care vor fi vândute în acest caz sunt estimate la 164 – 294 de milioane de euro

Omul de afaceri Ștefan Vuza și societățile de investiții financiare interesate de preluarea pachetului de acțiuni scos la vânzare de statul român la societatea Oltchim Râmnicu Vâlcea au, de două zile, un nou competitor declarat pentru această licitație. Este compania rusă OGT – Oil Gas Trade, ai cărei reprezentanți s-au aflat, marți, 20 noiembrie, la Râmnicu Vâlcea, unde au anunțat că dispun de oricât de mulți bani li s-ar cere pe această ofertă, chiar dacă Oltchim va fi vândută la pachet cu Divizia Petrochimică Bradu a combinatului , dar și cu rafinăria Arpechim Pitești, a Petrom.

Ștefan Vuza este interesat de Oltchim prin societatea Chimcomplex Borzești, pe care o controlează prin grupul SCR – Societățile Comerciale Române. Săptămâna trecută, la Borzești, omul de afaceri s-a arătat încrezător că poate concura cu succes la preluarea Oltchim. „Eu am spus întotdeauna «se poate» și iată că în trei-cinci luni cred că fratele mai mic, Chimcomplex, îl va cumpăra pe cel mare, Oltchim – ne-a declarat Ștefan Vuza. Și vom face, împreună, Compania Națională de Chimie, chiar dacă proiectul depășește 170 de milioane de euro. Iar dacă la pachetul privatizării Oltchim intră și Arpechim, vom negocia această oportunitate cu Petrom OMV.” Acționarul majoritar al Chimcomplex și alți peste 30 de reprezentanți ai SCR și ai combinatului din Borzești au fost și ei la Râmnicu Vâlcea, de curând, pentru a evalua încă o dată activele și situația combinatului de acolo și pentru a demomnstra că chiar sunt interesați de acestea.
Acum, reprezentantul OGT, Florin Rozeanu, a făcut același lucru și a anunțat că are în spate un finanțator puternic, dar acesta nu este, cum se credea, cunoscuta companie rusă Gazprom. Omul de afaceri rus a declarat că are toți banii, că ar plăti cât s-ar cere, dar că vrea oferte sustenabile. OGT a ajutat, deja, Oltchim cu 50 de milioane de euro, pentru capitalizarea societății vâlcene, pentru materie primă și creștereqa producției. Acum se așteaptă la o ofertă de vânzare de circa 294 de milioane de euro, la cât este estimată valoarea Oltchim SPV (adică Oltchim „curățat” de datorii), dar și la o ofertă minimă de 164 de milioane de euro. Ultima cifră „bate” cu aceea avansată de Ștefan Vuza.
Guvernul ar vrea să reia licitația pentru Oltchim în prima lună a anului viitor. Pentru această ofertă mai sunt interesate consorțiul PCC-Fortissimo (PCC fiind acționar minoritar la Oltchim), companii din Rusia (VTB Capital, TISE sau Gazprom Neft), dar Guvernul ar vrea să atragă în competiție și firme din Azerbaidjan (SOCAR – prezentă deja în România cu o rețea de benzinării, una fiind în construcție și în Bacău) și Kazahstan (KazMunaiGaz – care deține rafinăria Rompetrol).

OGT este producător de produse petrochimice și petroliere, deține două rafinării și mai multe fabrici de medicamente și colaborează de mai mult timp cu Gazprom. Chimcomplex are o capacitate de producție mai mică decât Oltchim, dar, de puțin timp, deține cea mai performantă instalație de produse clorosodice din Europa, cu elemente de tehnlogie de generația a cincea, în timp ce la Oltchim o instalație similară are numai tehnologie de generația a doua. Combinatul din Borzești valorifică resursele minerale din zona Onești – Târgu Ocna și în primul rând sarea, pe care, cu ajutorul energiei electrice o transformă în diverse produse, începând cu procesul de electroliză. Rezervele de sare pentru Chimcomplex sunt estimate la circa 200 de ani.
Petru DONE

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.