~2 min lectură 0 comentarii

Modificări în evaluarea și selecția proiectelor POR

Redacția Ziarul de Bacău

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (AM POR) a făcut cunoscut că raportul de vizită la fața locului în proiectele care, de la 1 iunie 2013, se află în etapa de evaluare tehnică și financiară, care se încadrează în alocarea regională și/sau în supracontractarea aprobată și care îndeplinesc condițiile de finanțare prin domeniul major de intervenție 4.3 – DMI 4.3 – Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor se transmite odată cu documentația de contractare.

Econ.regio

Solicitanții – ne-a informat Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est – vor fi notificați de Organismul Intermediar după fiecare etapă a procesului de selecție. Organismul Intermediar își va asuma aceste rapoarte, iar Autoritatea de Management va verifica doar contractul de finanțare.

Etapa de vizită la fața locului (inclusiv solicitarea/furnizarea oricăror clarificări și/sau documente suplimentare) și transmiterea documentației de contractare către AM POR se vor realiza până pe 20 decembrie 2013. Termenul de răspuns la solicitările de clarificări pe contract nu poate depăși cinci zile lucrătoare.

Pentru domeniul 4.3 și pentru proiectele din lista de rezervă care se încadrează în limita a 110% din alocarea regională (actualizat cu economiile de la contractele finalizate, debite stabilite de AM POR pentru proiectele în implementare și contractele reziliate – situație calculată la data acestei instrucțiuni a AM POR), se va realiza inclusiv etapa de vizită la fața locului, pe răspunderea solicitantului, pentru eventuale disponibilizări de fonduri.

Petru DONE

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.