– instituția a inaugurat noul său sediu central
Casa de Ajutor Reciproc CAR CFR Comănești – cea mai importantă instituție financiară nebancară din județul Bacău și una dintre cele mai importante din România – a marcat, pe 7 decembrie, finalul unei importante etape investiționale. Aceasta a avut în vedere dezvoltarea și modernizarea rețelei sale teritoriale, care acum se întinde pe raza a două județe – Bacău și Vrancea – și numără șase sucursale (Comănești, Onești, Dărmănești, Ghimeș, Focșani și Adjud).
Evenimentul s-a materializat prin inaugurarea noului sediu central al instituției, din Comănești, și a reunit, alături de personalul și conducerea CAR-ului, reprezentanții autorităților locale, reprezentanți ai unor CAR-uri partenere, din București, Bacău și Teiuș (Alba), membri ai CAR, parteneri și ziariști. Au fost prezenți primarul orașului Comănești, Viorel Miron, și reprezentanții CAR-urilor Faur, din București, Aerostar, din Bacău, CAR Credit, din Teiuș, și CAR EM Comănești, precum și George Baciu, administratorul firmei Omega Comunication.
Noul sediu, construit de firma băcăuană Omega Comunication, este unul ultrafuncțional și cuprinde spații destinate lucrului cu membrii CAR, casieriile, birourile directorilor și ale președintelui și o sală de consiliu. Numărul tot mai mare de membri și de operațiuni specifice obiectului de activitate al instituției au impus dezvoltarea acestuia, așa cum s-a întâmplat și în cazul sediilor sucursalelor din Ghimeș, Adjud și Focșani. „O casă nouă – a spus președintele CAR CFR Comănești, Constantin Cristea – arată așa cum au gândit-o arhitecții și cum au ridicat-o constructorii. Noi am avut un mare sprijin din partea primarului orașului Comănești și am colaborat excelent cu firma de construcții. Ceea ce a rezultat este un lucru util pentru comunitatea comăneșteană, dar și pentru toți ceilalți membri ai instituției noastre. Nu ne vom opri aici, ne vom dezvolta în continuare și avem modele de succes în acest scop. Vrem să ajungem, astfel, la o instituție de importanță națională. Facem, în prezent, analize serioase și intenționăm extinderea, în viitorul apropiat, în alte două județe. Și ne bazăm, în strategiile noastre, pe echipa pe care o avem.”
CAR CFR Comănești, înființat în 1970, a devenit o prezență foarte importantă în zona Comănești, dar și în cele în care are deschise sucursale. „Instituțiile de acest gen – a spus directorul adjunct, Liviu Mazilu – sunt create pentru întrajutorare socială. Nu pentru împrumuturi destinate afacerilor, ci întrajutorării sociale. Ne oferim, astfel, serviciile unei anumite pături sociale. Pe lângă împrumuturile efective în bani, instituția noastră oferă și o serie de servicii destinate membrilor săi, cum ar fi transmiterea de bani prin Western Union, plata facturilor prin serviciul PrePay, controlul medical prin cabinetul deschis în Comănești și, cât de curând, și în Onești și altele. De toate acestea beneficiază peste 18.000 de membri.” CAR CFR Comănești a ajuns la perormațe deosebire și are active totale de peste 50 de milioane de lei, iar toate investițiile importante s-a reușit să fie făcute chiar în perioada de criză economică.
Prezența și activitatea CAR CFR Comănești a fost apreciată și de primarul orașului. „Toți cei care dezvoltă ceva în oraș – a spus Viorel Miron – sunt bine-veniți. De la Inspectoratul de Stat în Construcții am informația că orașul este, în prezent, locul în care se construiește cel mai mult. Noua lucrare, sediul CAR, este foarte frumoasă și schimbă în bine fața Comăneștiului.”
La finalul ceremonialului de inaugurare a noului sediu, CAR CFR Comănești a înmânat principalilor parteneri și colaboratori plachete și certificate de excelență.
Lasă un răspuns