Evenimentul anului în Educație.
La Gala Învățământului Băcăuan au fost premiați ieri, într-o atmosferă de familie, așa cum și-au dorit organizatorii – Primăria și Consiliul Local Bacău – cei mai buni elevi la olimpiadele naționale și internaționale, precum și îndrumătorii lor. Momentul de deschidere le-a aparținut membrilor fanfarei “Mica promenadă” de la Colegiul Național de Artă “George Apostu”, care au interpretat melodii românești și din repertoriul internațional.
Cea de-a VII-a ediție a Galei a fost organizată sub patronajul primarului Romeo Stavarache. „Este un proiect pe care l-am început în urmă cu șapte ani, care îmi este foarte drag, pe care l-am trecut până acum prin toate etapele, inclusiv prin clasa 0 – a declarat primarul municipiului Bacău. În toți acești ani, am avut mii de elevi premiați, ne întâlneam în cadrul Galei la Centrul de Afaceri, unde aveam 500 de locuri, și iată că acum, Teatrul de Vară (Gala Învățământului a avut loc la Teatrul „Radu Beligan”, n.r.) este arhiplin și în acest an participă peste 1.000 de elevi și profesori. Suntem mândri să avem foarte mulți premianți care duc numele Bacăului în mari centre universitare din întreaga lume. «Bacău. Acasă», un concept pe care l-am lansat în urmă cu doi ani, înseamnă Cultură, Educație, Sport și Bacău. Am fost olimpic și cea mai mare bucurie a fost momentul în care am fost premiat de școală, pentru că mi s-a recunoscut munca și valoarea. Și așa cred că acum, noi, vă încurajăm menținerea în vârful performerilor din educație”. Edilul Bacăului a mai vorbit despre programul de stimulare a elevilor și cadrelor didactice îndrumătoare, a sportivilor prin acordarea de burse locale, Gala Învățământului sau Gala Sportului, care duc mai departe numele orașului nostru. A continuat să vorbească și despre șansa copiilor de a se dezvolta și excela într-un domeniu în care au talent și pe care îl îndrăgesc. Romeo Stavarache a dat apoi citire listei cu numele elevilor formați de școlile băcăuane, premiați la ediții anterioare ale Galei Învățământului și care acum studiază la mari universități din lume, care sunt doctoranzi sau lucrează în diferite institute de cercetare.
Pe scenă au urcat apoi viceprimarii Mihai Șuștac și Vasile Tescaru, administratorul public Leonard Pădureanu, consilierii din Primărie Vasile Jâmbu și George Bogdan Duță, inspectorii generali adjuncți de la ISJ, Ioan Balcan și Camelia Stamate.
Academicianul Alexandru Zub, invitatul special
Invitatul de onoare a fost academicianul Alexandru Zub, directorul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, din Iași, președintele Secției de Istorie și Arheologie a Academiei Române. Fost deținut politic în timpul regimului comunist, profesorul dr. Alexandru Zub este autorul unui impresionant număr de studii și lucrări istorice traduse în mai multe limbi. Pentru meritele sale, guvernul francez i-a acordat titlul de Cavaler al „Ordinului Artelor și Literelor”. Acesta le-a vorbit tinerilor despre rolul lor în dezvoltarea societății. “Tinerii sunt cei care asigură în evoluția unei comunități prezentul și viitorul – a spus Alexandru Zub. Am avut șansa să plec din țară de nenumărate ori, dar am preferat să mă întorc și să pun umărul, prin ceea ce mă pricep eu, la redresarea țării. Este o opțiune personală și o obligație față de comunitate”.
A urmat împărțirea diplomelor și medaliilor premianților. Față de ceilalți ani, la această ediție au urcat pe scenă toți premianții de la o școală, de la elev la director, adulți și copii, iar la final, ca o mare familie, au făcut poza de grup, pe scena teatrului.
Claudiu TĂNĂSESCU
Lasă un răspuns