Membrii Lions Club Sf. Gheorghe, din Bacău, au trecut cu bine sărbătorile de iarnă, dar nu au uitat să-i felicite, fie și mai târziu, pe colegii lor care poartă numele de Ioan sau Nicolae. Marți seara, pe 14 ianuarie, i-au convocat pe toți, chiar și pe cei din Lions Club Moldova, și le-au urat, cum numai ei știu să o facă, adică sincer și călduros, „La mulți ani!”.
Au venit la sărbătoare (și au fost câțiva!) Ioan Micu (Tata Pac), decanul de vârstă al lionezilor din toată țara, Ioan Chiriac, Ionel Lupu, Ioan Mocanu, Ioan Catană, Ion Barbu, Ionuț Beța, Ioan Viorel Rați, Ion Balcan, Nicolae Miclăuș și Nicolae Luca. Au fost prezenți și past-guvernatorii Constantin Baltariu și Ionel Lupu, dar și președintele zonal al cluburilor Lions din Moldova, Romel Guțu, past-președinte al Lions Club Moldova, și Dragoș Secăreanu, președintele în exercițiu al clubului Moldova.
Membrii Lions Club Sf. Gheorghhe au marcat, astfel, începutul celui de al doilea semestru de activitate din anul lionistic 2013 – 2014 sub mandatul președintelui Ioan Balcan și n-au pierdut ocazia de a trece în revistă și acțiunile pe care și le-au propus în această perioadă. Au fost punctate participarea membrilor clubului la revelionul lionistic organizat, peste puțină vreme, la Brașov, organizarea de către clubul tinerilor lionezi, Leo Club Phoenix, de acțiuni de strângere de fonduri pentru evenimente umanitare și caritabile, confecționarea de mărțișoare pentru ziua de 8 Martie și participarea membrilor clubului la sărbătorirea soțiilor acestora, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii. De asemenea, va fi organizată adunarea de dare de seamă și alegerea noului președinte al clubului pentru anul lionistic 2014 – 2015. Nu au fost omise obișnuitele, de acum, acțiuni de împădurire, nici participarea la ședințele de cabinet de guvernator al cluburilor Lions din România, de la Sucevița și Iași, dar nici primirea de noi membri în clubul Sf. Gheorghe. Evident, membrii clubului se vor pregăti și pentru organizarea ediției din acest an a Taberei de pictură religioasă de la Oncești (ediția a doua), dar și pentru a sprijini organizarea ediției 2014 a Taberei de diabet, pentru copiii care suferă de această afecțiune, tabără organizată de Lions Club Moldova. De asemenea, membrii Clubului Sf. Gheorghe se vor ocupa și ei de strângerea de fonduri pentru acțiunile cu caracter umanitar.
Ca de obicei, neobositul Tata Pac și-a încântat auditoriul cu o suită de pilde și aforisme pline de tâlc, unele chiar cu adresă precisă, în ceea ce a și numit, de altfel, pe ordinea de zi, „Rubrica Tata Pac ne spune”.
Finalul scurtei ședințe a membrilor Lions Club Sf. Gheorghe s-a încheiat cu acordarea pinurilor de guvernator și președinte în exercițiu, din partea past-guvernatorului Ionel Lupu, pentru Tata Pac (pinul președintelui Lions Club Internațional) și de la Ion Balcan pentru Zorin Pușcașu, Ion Barbu și, din nou, pentru Tata Pac.
valentin mirzac primar comuna colonesti a zis
Pentru minunatii si deosebitii membri ai LIONS CLUB MOLDOVA urez multa sanatate,bucurii,impliniri, putere de munca si sa va bucurati de recunostinta semenilor pentru neobosita si selecta activitate pe care o desfasurati si anume aceia de a aduce bucurie in sufletele copiilor napastuiti de o soarta grea.Toata recunostinta si respectul COMUNEI COLONESTI pentru onoarea pe care ne o faceti an de an. LA MULTI ANI…