Alocațiile de stat pentru copii au, în 2014, valori neschimbate față de anul 2013. Acestea sunt de 200 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap). Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, dar și pentru tinerii care au împlinit 18 ani și care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora, suma este de 42 de lei. Iar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, cu handicap, se plătesc 84 de lei.
Valoarea alocației se stabilește prin raportare la Indicatorul Social de Referință (ISR), care reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează beneficiile de asistență socială, suportate din bugetul de stat. ISR a fost stabilită la 500 de lei în anul 2008 și este la același nivel și în 2014. Legea prevede că alocațiile copiilor se calculează, în funcție de vârsta lor: 0,4 ISR pentru copiii de până la 2 ani (sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap), 0,084 ISR pentru copiii între 2 și 18 ani și 0,168 ISR pentru copiii între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
Lasă un răspuns