ISTORIA ROMANȚATĂ Comoara Fraților Isvoranu

Cea mai mare comoară din Bacău a fost descoperită din întîmplare. Fabrica de textile „Isvoranu” din Bacău, cu aproape 1.000 de lucrători, aparținea celor trei frați: Carol, Avram și Iancu Isvoranu. Afacerile mergeau bine și lumea era mulțumită… La începutul lunii noiembrie 1938, cîțiva lucrători de la atelierul fabricii primesc ordinul expres chiar din partea patronilor de a construi un tub de fontă „înalt de un metru și jumătate, urmînd a fi căptușit cu cauciuc”. Realizarea acestui „valț” neobișnuit i-a surprins pe lucrătorii cinstiți, care au înștiințat poliția. Ca urmare, chestorul de poliție C. Muscalu își introduce cîțiva polițiști deghizați printre lucrători, urmărind orice mișcare a patronilor, deși căpitanul (r) Vespas Blănărescu „dăduse ordin să nu treacă nici un lucrător pe lîngă magazie în timp ce se ambalează în ladă valțul”. Pe data de 17 noiembrie, valțul, avînd capetele acoperite cu două capace metalice sudate „dînd impresia unei bare cilindrice, a fost împachetat într-o ladă de lemn împreună cu documentele respective în care se menționa că este vorba de un valț cu vicii de fabricație, care se reexpediază firmei Keighley din Anglia”. I. Davidovici, funcționarul fabricii, obține aprobarea de la Banca Națională pentru exportul acestui valț. I. Davidovici, Sahter și I.Haimovici deveniseră „declaranți vamali”, iar contabilul șef al fabricii, H.Steinberg, confirmase legalitatea exportului. Lada este urcată într-o căruță și dusă la vamă. Aici, ghinion. Lada este „refuzată pentru ambalare defectuoasă!” Nici banii, nici rugămințile sau amenințările nu i-au impresionat pe funcționarii vămii. Cu regrete, lada se întoarce la fabrică. Portarul L.Veinberg „evacuează pe lucrătorii din curtea magaziei fabricii și o încuie”. Pe la miezul nopții, Carol Isvoranu, I.Davidovici, ajutați de Ghidale Ghidalishon, sapă în podeaua magaziei o groapă pentru a ascunde valțul. Polițiștii îl anunță pe avocatul Gheorghe Urziceanu, care la rîndul lui sesizează Parchetul. Imediat, procurorul Aurel Teodorescu, judecătorul instructor Constantin Ionescu, maiorul David – comandantul Legiunii de Jandarmi și chestorul S.Muscalu fac descindere la fabrică, descoperind sub dușumea valțul. Lada este transportată la Parchet unde, în prezența directorului Mazilu de la Banca Națională și a trei funcționari superiori de la aceeași instituție, are loc „deschiderea tubului”. Cei prezenți au prilejul, acum, să vadă o comoară demnă de povestirile din „1001 de nopți”. Mii de monezi din aur, lire sterline, napoleoni, lire palestiniene, monede grecești, plus bancnote de 1.000 de lei, în valoare totală de 15 milioane de lei. Fîșicurile de monede „erau însemnate cu scris ce diferea de la fîșic la fîșic, ceea ce dă de bănuit că sînt mai multe persoane din oraș amestecate în această contrabandă cu aur, persoane ce au vrut să-și transporte aurul peste graniță”. În total, 80 kilograme de aur! Imediat au fost arestați Carol și Iancu Isvoranu și principalii complici, iar marți 22 noiembrie, la 5 dimineața, a fost ridicat de la Hotelul „Palace” (Centralul de astăzi) și Avram Isvoranu, venit de la București. De la Direcția Vămilor a sosit și Gheorghe Luca, „care a adresat un proces-verbal de contravenție la legea vămilor”. Contra „tuturor celor arestați s-a dat rechizitoriu pentru deschidere de acțiune publică, fiind contravenienți la legea vămilor, la legea devizelor și la legea metalelor prețioase”, procesul fiind repartizat Secției I a Tribunalului. Totodată, „au fost luate interogatoriile tuturor inculpaților de prim-președintele local, Anghel Sakelary”. Dar nici inculpații nu s-au lăsat, angajîndu-și-i ca avocați pe conf. univ. Merlescu din București, Eduard Racoviță, Gr. Mîrza, C. Zlotescu, N. Tintă, Gh. Răileanu, Calmuschi și L. Haiffer.

Băcăuanii așteptau cu sufletul la gură data de 28 noiembrie, ce cădea într-o luni, pentru a afla sentința tribunalului. Doar era vorba de cea mai mare comoară descoperită vreodată la Bacău. Luni, 28 noiembrie, Judecătoria Bacău era „plină ochi”. Se puteau zări, în mulțime, pălării înalte, șaluri scumpe, dar și basmale și căciuli țărănești. S-a dat verdictul atunci? Nu. Au început pledoariile avocățești, chițibușurile și amînările. Cîte? Multe, pînă a venit războiul și totul a intrat în uitare. (Eugen ȘENDREA)