DA’ S-O ȘTIM ȘI NOI Mucurile se aruncă și la… coș

Dan POPA

Bacăul se dovedește, privit cu atenție, un oraș murdar. Nu poți merge pe stradă 10 pași, darămite 20 fără să întîlnești: un muc de țigară, un ambalaj de gumă, un pachet de țigări, un bețișor de înghețată, un bilet de autobuz, un ambalaj de bomboană, un ambalaj de eugenie, o broșură de publicitate, un pliant de reclamă, un ambalaj de înghețată, două trei zarzăre sau prune putrede ori proaspăt căzute din copac sau o bucată din apetisanții pufuleți autohtoni. Ceva mai rare sînt capacul de bere turtit, folia de la paharul de iaurt și paharul însuși. În top conduc țigările, mucuri sau pachete goale. Îți vine să propui să se scrie pe ele ca pe guma de mestecat nemțească „Păstrați-vă țara curată!”. Pentru că unele locuri par veritabile fumoare în aer liber, marginea trotuarului dinspre spațiul verde fiind acoperită cu mucuri de țigări, ca în parcarea de lîngă spital, din fața laboratorului de analize. Stimați fumători, țigările stinse se pot arunca și … la coș ! Sau e nevoie să scriem pe coșurile de gunoi „Puneți mucurile cu încredere!” ori „Loc de … aruncat mucuri” ?

O notă bună merită trotuarul din fața bibliotecii județene, curat, parcă făcînd în ciuda taximetriștilor fumători. Ar fi un semn că oamenii cărților știu că nu se aruncă mucurile pe jos. Sau, oare doar că prezenții și viitorii dascăli, ca și studenții, n-au nici măcar bani de țigări?

Vedeta ambalajelor aruncate, deși mai rar întîlnită, este pachetul de la cornul cu ciocolată, un adevărat monstru ca dimensiune, în raport cu celelalte gunoaie. Îl urmează în topul dimensiunilor, ambalajul de înghețată. Ceva mai mic, pachetul de țigări vine abia pe locul trei. E drept, aceste gunoaie de top se întîlnesc ceva mai rar.

Văzînd această continuă înșiruire, care te urmărește pe orice stradă ai păși, îți amintești de declarația primarului din Tokyo, care spunea că în ciuda zecilor de mașini care se ocupă de transportul gunoaielor, cei cărora li se datorează curățenia orașului sînt cetățenii. Fiecare își face curățenie în fața casei, magazinului și așa mai departe. Ei … dar ce scriu eu, așa ceva se întîmplă pe alte meleaguri. La noi e invers, cetățenii, mai ales împărțitorii și împărțitoarele de bilete publicitare de pe strada Mărășești contribuie din plin la aprovizionarea mîinilor trecătorilor cu bucăți de hîrtie pe care 50 de metri mai încolo le găsești pe jos, pe trotuar. Firește, nu domniile lor le-au aruncat (citește „pus în circulație”).

Chestiunea este însă rezolvabilă cu mijloacele noastre autohtone. De ce n-ar fi scris pe pachetele de țigări nu numai „Tutunul este dăunător sănătății”, ci și „Păstrează-ți țara curată!”. Sau pe cele de gumă de mestecat? Costul ambalajului ar fi absolut același. Cum convingem firmele să colaboreze la acțiune? De exemplu, taxînd cu o amendă, aplicată conform legislației curente, firma care prin abundența ambalajelor sau pliantelor sale strică fața orașului. Firmele care au pe ambalaje invitația de a se păstra curățenia să nu plătească nimic. Pentru ele, prezența anunțului să fie o garantare a scutirii de asemenea amenzi, o dovadă că firma contribuie la efortul de a avea o țară curată. Vi se pare utopică soluția? La nemți, imediat după război, metode asemănătoare, bazate pe amenzi, au funcționat. Acolo, pentru a opri deversarea de resturi și gunoaie în acel talmeș balmeș de dărîmături rămas după al doilea război mondial, s-au introdus niște amenzi drastice. Iar Germania arată azi așa cum se știe.