Hangarizarea avionului SMURD la societatea Aerostar Bacău, despre care aceasta susține că nu are niciun contract de lucrări de revizie face, în continuare, valuri în media. Avionul, un Piper PA 42, înmatriculat 1121, este unul performant, dar unic în sistemul SMURD. Pentru că el se află în reparații, nu a putut fi folosit în operațiunea de transport de organe umane necesare unui transplant într-un spital din Oradea, astfel încât s-a folosit un avion vechi de 40 de ani, prăbușit luni, 20 ianuarie, în Munții Apuseni, catastrofă în care doi oameni și-au pierdut viața, iar alți cinci au fost răniți.
Prezența aeronavei la Aerostar a fost dezvăluită de secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Raed Arafat, iar de aici suspiciuni cu privire la folosirea lui în scopul pentru care a fost cumpărat.
Conducerea societății din Bacău a venit cu un comunicat de presă, prin care explică regimul sub care a primit avionul în hangarele sale și în care susține că nu execută lucrări de întreținere asupra lui.
Jurnalistul Adelin Petrișor a dat, însă, publicității un deviz de lucrări al Aerostar către proprietarul aeronavei, din 6 ianuarie, în care se arată ce intervenții au fost făcute la avion și câte ore de manoperă au fost necesare. Suspiciunile s-au întețit, astfel. „Când e serioasă conducerea companiei din Bacău? – se întreabă jurnalistul, pe blogul său. Când spune că nu are nicio treabă cu reviziile avionului sau când face sumarul reviziei aeronavei? Potrivit lui Raed Arafat, reviziile sunt făcute de specialiștii MAI și ai AEROSTAR, folosind infrastructura de la Bacău”.
Raed Arafat face cu adevărat o asemenea declarație, înregistrată și difuzată într-un telejurnal TVR. Dar președintele Aerostar, Grigore Filip, infirmă declarația și a descris, pentru Ziarul de Bacău, regimul în care avionul se află încă în hangarele companiei. „Noi doar am hangarizat avionul – a spus Grigore Filip. Au venit cu el patru oameni de-ai lor, doi ofițeri și doi maiștri, care lucrează efectiv la aeronavă. Dar, pentru că sunt în curtea noastră, le-am oferit sprijin în cazul în care au nevoie de un ajutor la diverse operațiuni: să întoarcă avionul pe o parte sau alta, să-l miște etc. Nu oamenii de la Aerostar lucrează, însă, la avion. Noi le-am oferit doar un suport logistic, nu suntem parte în procesul de mentenanță. E ca și cum cineva mi-ar cere să-i primesc mașina în garaj, pentru a o repara, ca să nu stea afară în frig, iar eu îl mai ajut cu ce am. Desigur, contracost. Nu noi le procurăm materialele de care au nevoie, dar dacă ni le solicită și le avem le oferim, contracost, să nu mai bată drumul până la un alt furnizor. Astfel s-a întocmit și devizul pentru materiale și lucrări. Acum, dacă i-am primit la noi și sunt în lucru, nu putem să-i dăm afară. Asta e! Deci, nu noi ne ocupăm de avion, ci le oferim, omenește, suport pentru lucrările pe care ei le fac. Nu avem nicio obligație contractuală.”
Problema care se pune – a opinat președintele Aerostar – este cine are interes să facă tam-tam pe acest subiect? Ce alte probleme ar trebui trecute în planul al doilea, dacă un lucru foarte clar necesită atâtea discuții? „Nouă – a precizat Grigore Filip – asemenea lucruri ne afectează imaginea. N-ar trebui un astfel de circ”.
sursafoto: www.adelin-petrisor.ro
mihai30 a zis
Pe scurt, daca se mai insista un pic, recunoaste deschis ca ei fac si mentenanta si tot. Si cu siguranta exista un contract in sensul asta, care la ora asta este bine ascuns, sau distrus.