~2 min lectură 0 comentarii

Controale la comercianții de produse agro-alimentare. S-au dat amenzi de peste 130.000 lei

Andra Juverdeanu

Mai multe controale la comercianți de produse agro-alimentare au avut loc, pe 16 aprilie, în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de peste 130.000 lei.

Foto arhivă

Pe data de 16 aprilie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău, împreună cu cei de ordine publică, reprezentanți ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au organizat o acţiune la nivelul judeţului cu privire la modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniul comerţului cu produse agro-alimentare de către operatorii economici şi persoanele fizice.

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost verificați peste 80 de operatori economici, iar ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 132.400 de lei. De asemenea, a fost confiscat numerar în valoare de 4.200 de lei.

De exemplu, în urma verificărilor economice efectuate în târgul săptămânal din orașul Comăneşti, s-a constatat că operatorul economic nu a fiscalizat 1.550 de lei. Pentru abaterea constatată, a fost aplicată sancţiune contravenţională în valoare de 30.000 de lei şi a fost confiscată suma nejustificată.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.