Judecătoria Buhuși a trimis un memoriu Parlamentului și Ministerului Justiției prin care cere ca instanța să nu fie desființată. Conducerea Judecătoriei Buhuși susține, în motivarea memoriului, că, în anul 2012, încărcătura medie de dosare pe judecător a fost de 1.377 dosare, peste media națională de 1.286 cauze. De asemenea, în ce privește raportul dintre numărul de judecători și numărul de locuitori, Judecătoria Buhuși se situează peste media națională (1 judecător la 9.057 de locuitori, față de 1 judecător la 5.263 de locuitori). Președinta Judecătoriei Buhuși, Ana-Maria Candet, ridică și problema încărcării nejustificate a Judecătoriei Bacău, deja foarte aglomerată, în condițiile în care instanța din Buhuși ar fi desființată și mutată la Bacău. În memoriu se vorbește și de condițiile improprii în care funcționează Judecătoria Bacău. „Clădirea este veche, neconsolidată și nerenovată, cu risc seismic ridicat, improprie sub aspectul spațiului și dotărilor materiale. Din discuțiile purtate cu conducerea Judecătoriei Bacău și cu conducerea instanțelor superioare, a rezultat că această instanță nu dispune de spațiul fizic necesar preluării personalului și arhivei instanței noastre, condiții în care nu se poate vorbi despre justiție de calitate”, sunt argumentele aduse de personalul Judecătoriei Buhuși. În același timp, se pune și problema distanței pe care angajații și locuitorii din Buhuși, dar și din alte comune apropiate, ar trebui să o parcurgă până la Judecătoria Bacău, ceea ce implică și costuri mai mari.
30 de kilometri de parcurs pentru rezolvarea litigiilor
„În privința circumscripției instanței noastre, trebuie spus că în prezent Judecătoria Buhuși deservește orașul Buhuși și un număr de 6 comune (Berești-Bistrița, Blăgești, Filipești, Gârleni, Itești și Racova), cu o populație de 36.229 de locuitori, dintr-o zonă săracă, neindustrializată, posibilitățile materiale ale locuitorilor fiind preponderent la limita subzistenței. În condițiile desființării instanței noastre, justițiabilii din circumscripția Judecătoriei Buhuși vor trebui să parcurgă în plus o distanță între 15 și 30 de kilometri până la Judecătoria Bacău, pentru rezolvarea problemelor litigioase. O variantă ce poate fi în beneficiul populației din zonă este rearondarea unor localități între judecătoriile existente, situație în care Judecătoria Buhuși ar putea prelua comuna Balcani, care a mai fost anterior arondată instanței noastre, și comuna Pârjol, care se află în prezent în raza de competență a Judecătoriei Moinești, precum și comuna Hemeiuș, aflată în prezent în raza de competență a Judecătoriei Bacău, iar în acest sens ar putea fi degrevată într-o oarecare măsură și activitatea instanțelor sus-menționate.” La acest moment, schema de personal la Judecătoria Buhuși cuprinde 4 posturi de judecător, 11 posturi de grefieri și grefier-arhivari și 5 posturi personal contractual, toate fiind ocupate de titulari. 16 angajați sunt domiciliați în orașul Buhuși și ar fi cei mai afectați de eventuala transferare a posturilor la Bacău.
Unii dintre angajați ar putea fi disponibilizați
La sfârșitul lunii trecute, Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică un proiect de lege privind desființarea, de la 1 iunie 2014, a 30 de instanțe judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, inclusiv a instanței din Buhuși. La baza proiectului a stat în principal volumul de activitate foarte scăzut al instanțelor și parchetelor, în perioada 2009 – 2012, sub pragul de 5.000 de cauze. „Despre aceste proiect se vorbește de mulți ani – ne-a declarat președinta Judecătoriei Buhuși, Ana-Maria Candet. Frecvent s-a pus problema desființării unor instanțe, pe motiv că sunt prea puține dosare și nu se justifică cheltuielile. Dacă va fi aprobat proiectul, la 1 mai ar trebui să se transfere dosarele, iar la 1 iunie personalul de la Judecătoria Buhuși. Este foarte greu, angajaților nu li se garantează că vor ocupa un post la Judecătoria Bacău. Personalul contractual este posibil să fie disponibilizat. Acestor oameni chiar nu li se garantează nimic.”
Teodor a zis
Sa va desfiinteze!
Nu ar face decat un bine cu desfiintarea Voastra, si asa stati degeaba acolo si judecati doar dosare de gainari, iar pe cele in care este Turcea le dati la spate, pentru ca va este frica, nu sunteti verticali si sunteti corupti!
In Buhusi tinerii, liceeni nu pot sta la o limonada linistiti pentru ca dau buzna peste ei anumite categorii sociale care ne populeaza si polueaza orasul.
In Buhusi, cei agresati de catre aceste categorii colorate, cei care au fost grav afectati, atat fizic(zile de spitalizare indeajuns pentru un dosar penal) cat si psihic pe strada, inca cersesc dreptatea unui procuror de carton, care refuza sa trimita spre judecare anumite dosare, ale unor „smecheri”.
Cu toate astea, doresc sa va anunt, ca situatia asta de ghetou, nu o sa mai dureze mult, datorita jurnalistilor precum cei de la Ziarul de Bacau, care au avut curajul sa spuna adevarul despre conducerea Buhusi.