~6 min lectură 0 comentarii

Un agent de penitenciare și șeful polițistului Adrian Huiban, audiați în instanță

Catalina Chifu

Agentul de penitenciare, coleg de apartament cu polițistul Huiban, știa de contrabanda cu țigări, dar nu l-a crezut pe Huiban pentru că îl știa „cam lăudăros”. Huiban știa de controale cu jumătate de oră înainte de a merge pe teren și „putea să anunțe în piață doar telefonic”, spune șeful lui.

TS3.Act.huiban182

Un agent de penitenciare, fost coleg de apartament cu polițistul Adrian Huiban (cercetat în dosarul de contrabandă cu țigări) a fost audiat, ieri, în instanță. Declarația sa a început interesant: „Știu că am dat declarație la urmărirea penală, dar nu-mi aduc aminte în totalitate. Nu pot să spun dacă mi-o mențin.” La fel de curios este și faptul că declarația dată în instanță este în contradicție cu afirmațiile făcute la Parchet, că în final a recunoscut ce a spus la urmărirea penală, însă magistratul nu a avut nicio reacție, intenție de sancționare a martorului care a jurat cu mâna pe cruce că va spune adevărul și a luat la cunoștință că minciuna se pedepsește prin lege.

„Îl cunosc pe Adrian Huiban din vara lui 2011 – a declarat agentul de penitenciare. Am stat cam două luni cu chirie împreună cu el, după care eu m-am mutat într-o altă locuință. Nu mi-a lăsat impresia că ar avea foarte mulți bani. Dacă avea un ban în plus probabil era de la pariurile sportive. Mi-a povestit anul trecut că a fost oprit în trafic de organele de poliție și că i-a fost controlată mașina, dar nu mi-a spus ce s-a controlat. Niciodată nu am discutat cu el despre țigările de contrabandă sau despre plecarea unor fete în străinătate.” Judecătoarea l-a întrebat despre „planul de afaceri” al lui Huiban, menționat într-o convorbire telefonică dintre cei doi, interceptată de procurori.

Agentul însă nu și-a adus aminte. Procurorul a insistat la rândul lui pe aceste contradicții în declarații. „În declarația din septembrie 2013 – i-a amintit procurorul de ședință – a făcut cu totul alte precizări, diferite de ce spune acum în instanță. A spus că toate persoanele care vând țigări în piață îl salutau (pe Huiban, n.r.), că acel control a fost legat de țigări, vorbea despre activitatea infracțională a lui Huiban, că avea bani, că i-a cumpărat calculator prietenei lui, că a plătit chiria în avans. De ce și-a schimbat declarația?” – a întrebat procurorul. „Mi-a mai povestit de contrabanda cu țigări și că în mașină i-au fost căutate țigări, dar eu nu îl credeam. Era cam lăudăros de felul lui” – și-a completat declarația agentul, pe care, de altfel, ar fi citit-o „așa, în mare”. „Am fost pus într-o postură, ca să zic, jenantă” – a încercat agentul o explicație.

„Putea să anunțe despre control doar telefonic”

Șeful direct al polițistului Adrian Huiban și-a menținut declarația de la Parchet. „Din 2010 îl cunosc pe Huiban, când am venit la conducerea secției – a declarat șeful polițistului. Locuia cu chirie în zona Pieței Centrale. Știind unde locuiește, i-am spus să ne anunțe dacă observă ceva, în timpul liber, legat de contrabanda cu țigări din zonă. O singură dată, la sfârșitul lui 2012, ne-a anunțat că știe că vor veni două mașini din Suceava ce transportă țigări de contrabandă. Informația a fost corectă și am reușit să descoperim acele țigări. Mi-a spus că are un informator care îi aduce informații din zona unde se vând țigări de contrabandă. Mi l-a prezentat, l-a adus chiar la serviciu, dar nu-i rețin numele. Huiban mi-a dat și informații care nu s-au dovedit reale. Informatorul nu mi-a cerut bani în schimbul informațiilor, doar m-a rugat să-l las să vândă și el țigări acolo și să-l păsuiesc, să-l protejez. I-am spus că nu se poate.”

Dacă putea Huiban să ofere o protecție reală persoanelor care vindeau țigări în piață? – a fost întrebarea venită tocmai din partea avocatului polițistului, Dan Miclăuș. „Doar dacă lua la cunoștință despre un control și să anunțe în piață – a răspuns șeful lui Huiban. El știa cu jumătate de oră înainte de a pleca în teren. Putea să anunțe despre control doar telefonic.”

Țigări ascunse într-un landou

Alți doi martori, tată și fiu, care au o firmă de transport persoane intern și internațional, au confirmat că o tânără a fost urcată într-un autocar și preluată de un bărbat în Roma. Această declarație s-a referit la o altă acuzație pentru care este judecat polițistul – cea de trafic de persoane, printre care și minore. „Doi domni au adus o tânără ce trebuia dusă la Roma la o anumită persoană – a declarat Ștefan M. Nu-i cunosc pe cei doi care au adus-o și știu sigur că nici nu i-aș recunoaște. Nici nu mai știu dacă erau doi. Mi s-a dat un număr de telefon al acestui domn din Roma, pe care eu l-am sunat când am ajuns la destinație. Amănuntele le-a scris doamna procuror după ce mi-a arătat fotografia celui din Roma, pe care l-am recunoscut.” Tatăl acestuia, Dumitru M., susține că nu știa cu ce se ocupă persoana care a preluat-o pe tânără în Italia. „Am aflat că bărbatul din Italia se numește Cucu Andrei. Am primit un telefon de la el și am dat numărul lui anchetatorilor. Îl știam de 12 ani, era client vechi, dar nu știam cu ce se ocupă.”

Alți martori audiați ieri, cumpărători ocazionali de țigări de contrabandă, au susținut că afacerea în Piața Centrală se desfășura sub ochii polițiștilor. „Era și Poliția în zonă. După ce treceau polițiștii, îi auzeai strigând «Țigări, țigări, țigări»” – a spus, chiar amuzat, un martor. „Am cumpărat odată 10 pachete din Piața Centrală. Țigările erau ascunse într-un landou de bebeluș, sub niște pături” – a povestit un alt bărbat.

Tribunalul a înlocuit arestul preventiv

Polițistul Adrian Huiban, fostul boxer Ciprian Ciocan și alți inculpați cercetați în dosarul de contrabandă cu țigări au fost eliberați din arest de prima instanță. Tribunalul a înlocuit arestul preventiv cu obligația de a nu părăsi țara în cazul polițistului Huiban, iar în ceea ce-l privește pe Ciocan s-a dispus arestul la domiciliu.
Împotriva hotărârii Tribunalului, DIICOT poate face contestație care se va judeca la Curtea de Apel.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.