Judecătoria Bacău marchează încă o dată la capitolul sentințe ciudate, celebră fiind cea în care un ofițer anticorupție prins la furat într-un supermarket a invocat depresia și a scăpat cu o mustrare. De această dată, instanța a anulat sancțiunile contravenționale date de Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Bacău unei instituții de creditare nebancară, amendată pentru clauze abuzive găsite în contracte, pe motiv că „încă nu s-a creat niciun prejudiciu cert vreunui consumator”. Ca și cum ai spune că un magazin nu poate fi sancționat pentru că vinde carne stricată dacă nimeni nu a reclamat că s-a îmbolnăvit.
În urma unui control tematic al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bacău, făcut în iunie 2011 la instituțiile financiare nebancare care dau credite consumatorilor în incinta marilor lanțuri de magazine, fosta EFG Retail Services IFN SA (actuala ERB) a primit cinci sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 92.000 lei. Comisarii de la CJPC au găsit în contractele pe care firma le încheia cu consumatorii prevederi ilegale, abuzive și abateri de la regulamentul BNR. Procesul verbal de constatare a contravenției a fost contestat în instanță printr-o firmă de avocatură din București – I. K. Rokas & Partners, iar Judecătoria Bacău a anulat toate cele cinci sancțiuni, principalul motiv fiind acela că nu există prejudiciu.
Reprezentanții Protecției Consumatorilor au criticat în termeni duri motivarea instanței: „Depășită în mod vădit atât de complexitatea speței analizate, cât și de documentația care a stat la baza analizării speței, instanța de fond își depășește atribuțiile și intră în pronunțarea unor aspecte ce țin de oportunitatea aplicării sancțiunilor care nu au nicio legătură cu competența cu care a fost investită instanța de fond” – se arată în întâmpinarea Comisariatului Regional. Conducerea instituției a criticat, de asemenea, „superficialitatea instanței” și „injusta argumentare a motivului care a determinat-o să anuleze actul”.
În motivarea sentinței prin care s-au anulat amenzile, magistratul de la Judecătoria Bacău vorbește despre lipsa unui prejudiciu. Concret, chiar dacă ar fi abuziv contractul, în lipsa unui prejudiciu nu se pot aplica sancțiuni – ar fi concluzia instanței.
„Instanța de fond – mai spun reprezentanții Comisariatului Regional – apreciază că sancțiunile aplicate, ce de altfel țin de legalitatea unor contracte standard preformulate, nu ar fi justificate, căci încă nu s-ar fi creat niciun prejudiciu cert vreunui consumator și «nu este justificat în niciun mod în ce măsură neconformitatea acestora conduce la afectarea intereselor consumatorilor» – lipsa prejudiciului cert echivalând în opinia complet eronată a instanței de fond cu o descriere ineficientă a faptei. Din întreaga documentație prezentată rezultă că există premisele că fapta se va produce imediat, în condițiile în care firmei nu i s-a cerut doar un draft de contract, ci unul deja intrat în circuitul civil. (…) Chiar rolul organului constatator nu este doar unul de constatare efectivă a faptelor deja petrecute, ci și a situațiilor eventuale, anticipate, în scopul protejării (prin controale preventive) a intereselor consumatorilor.”
Tribunalul a menținut amenda
În recursul de la Tribunal, firma de avocatură I. K. Rokas & Partners, angajată de SC ERB Retail Services, și-a construit apărarea pe aceeași logică: „Agentul constatator s-a rezumat la enumerarea motivelor pentru care clauzele din contractul de credit sunt neconforme cu normele în vigoare, însă nu a justificat în ce măsură neconformitatea acestora conduce la afectarea intereselor consumatorilor.”
Tribunalul Bacău a admis recursul Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor, a anulat decizia Judecătoriei și a menținut amenda aplicată SC ERB Retail Services, de altfel cea mai mare sancțiune aplicată unei firme.
Contactată telefonic, una dintre avocatele de la I.K. Rokas & Partners, Cristina Constantinescu, a refuzat să ne dea o declarație până nu vede articolul… înainte de publicare: „Trebuie să știu exact ce scrieți, să văd titlul și articolul înainte să apară în ziar. Până atunci nu pot da nicio declarație.”
obiectiva a zis
asa se obisnuieste prin instantele bacauane….judecatorii, in loc sa judece spetele conform LEGII, ei adauga, FAC LEGEA…………o dau la intors…..pana iese cum „trebuie„ din punctul lor de vedere, NU in litera si spiritul legii….stai , te crucesti, treci mai departe….pierzi, castigi, justitiabil te numesti……..doar NU o sa murim noi ca asa vor ei……….