Tribunalul Bacău va începe judecarea pe fond a dosarului în care au fost trimise în judecată trei eleve și o profesoară (alta a decedat pe parcursul anchetei) de la Școala Postliceală Sanitară „Christiana”, pentru trafic de influență, luare de mită, instigare și complicitate la aceste fapte.
La mijlocul acestei luni, dosarul a fost judecat în camera preliminară, unde au fost discutate contestațiile depuse de două dintre eleve împotriva probelor administrate la urmărirea penală. Acestea au cerut reaudierea martorilor și scoaterea de la dosar a interceptărilor telefonice și înregistrărilor audio-video ambientale pe care le-au considerat nelegale. Instanța nu a găsit însă nereguli sau încălcări ale prevederilor legale și a dispus începerea judecății pe fond. Primul termen a fost stabilit pentru 15 aprilie.
Rechizitoriul în acest caz a fost finalizat în decembrie 2013.
Întregul scandal în care a fost implicată Școala „Christiana” a pornit de la un denunț făcut la Direcția Generală Anticorupție, în august 2013, de o elevă în ultimul an a școlii, care a reclamat presiuni din partea unei colege (șefa clasei) de a cotiza cu 220 de lei pentru cadourile profesorilor din comisia examenului de absolvire, cu scopul de a obține indulgența examinatorilor. Flagrantul organizat de anchetatori a confirmat plângerea, iar cercetările au scos la lumină că și două profesoare ar fi fost implicate în această afacere. Mai mult, spun procurorii, pe lângă banii strânși pentru comisia de examinare, profesoarele ar fi condiționat primirea și verificarea lucrărilor de diplomă de achitarea unor „taxe”. „Din verificările efectuate a rezultat că activitatea infracțională a fost mult mai amplă – se arată în rechizitoriu. Din probele administrate rezultă că la nivelul școlii, cadrele didactice cumpărau indulgența profesorilor din comisia de examinare pentru a asigura un procent maxim de promovabilitate. Cadrele didactice V.S. și M.R. apelau la elevi de încredere (șefi de clase) pentru colectarea banilor. Această practică s-a transmis de la o generație la alta ca fiind o metodă sigură de asigurare a promovabilității maxime la examenul de absolvire.”
Inițial, elevii plăteau câte 700 de lei
Conform procurorilor, de la fiecare elev se percepeau câte 300 de lei, sumă din care se organiza banchetul, se cumpărau cadouri sau se puneau bani în plic pentru examinatori, câte 1.000 de lei pentru fiecare profesor. În afara acestei sume, elevii le-ar fi achitat șefelor de clasă și suma de 220 de lei fiecare, drept „taxă” obligatorie pentru înscrierea la examenul de licență și pentru eliberarea diplomei. În denunț, eleva spune că inițial suma totală cerută de la fiecare elev era de 700 de lei, redusă pe parcurs la 550 lei. Eleva care a făcut denunțul are trei copii, soțul nu lucra la acel moment, iar venitul ei era de doar 800 de lei pe lună. Aceasta i-ar fi spus șefei de clasă că pur și simplu nu are bani, iar din acel moment și colega ei, dar și profesoarele au început să facă presiuni. Șefele de clasă și una dintre profesoarele anchetate au recunoscut că au strâns bani de la elevi.
În acest dosar sunt circa 50 de martori care urmează să fie audiați.
Lasă un răspuns