În această lume grăbită, în care individul este înglobat într-o masă amorfă în care personalitatea sa dispare, există exemple care ne fac să ne gândim că sentimente precum milostenia și grija față de aproapele nu au dispărut de pe fața pământului. Una dintre aceste dovezi de omenie s-a petrecut în urma unui grav accident căruia i-a căzut victimă băcăuanul Iulian Ioan Pușcă.
În toamna anului trecut, acesta a fost grav accidentat pe când se deplasa prin regiunea Moulins, din centrul Franței. Abia după patru zile de la eveniment, familia sa din țară a fost anunțată că Iulian se află în în comă la secția de Neurochirurgie a Spitalului „Gabriel Montpied” din Clermont-Ferrand, cu politraumatisme craniene, medicii fiind rezervați cu privire la șansele sale de supraviețuire. „A căzut cerul peste noi la o asemenea veste – ne-a destăinuit profesorul Mugurel Neuman, tatăl vitreg al pacientului – și nu știam încotro s-o apucăm. Noroc de o cunoștință care ne-a recomandat să luăm legătura cu comunitatea creștin-ortodoxă din Clermont”.
Cu puține speranțe în suflet, rudele au făcut demersurile de contact. Spre surpriza lor, la câteva zile au fost sunați de membri ai parohiei „Sf. Nicolae” din Clermont, care-i informau despre starea lui Iulian chiar de lângă patul său de spital. Acest lucru a fost posibil prin mijlocirea părintelui ieromonah Arsenie, parohul Bisericii „Sf. Nicolae” și duhovnicul Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Malvialle, așezământ monahal de maici. Acesta a lansat un apel de întrajutorare în timpul predicii de la sfârșitul Sfintei Liturghii de duminică, chemare la care au răspuns, cu mic-cu mare, toți membrii comunității. Ei s-au rânduit asftel ca, zi de zi, să fie cineva la căpătâiul lui Iulian vorbindu-i în limba sa natală, ajutându-l să se refacă sufletește, aducându-i la telefon familia din România pentru ca și ei, la rândul lor, să-i vorbească alinându-i durerea.
Când rudele lui Iulian au ajuns în Franța, aceiași oameni inimoși s-au îngrijit de transportul și cazarea lor fără să le ceară niciun ban. „Am fost primiți cu căldură pe oriunde am trecut – a mărturisit prof. Neuman – și toți au fost săritori și binevoitori, începând cu dr. Viorel Achim, chirurgul care l-a operat pe Iulian, transilvănean din Alba-Iulia, părintele Arsenie. dr. Alexandra Catană, medic psihiatru, consilierul epitrop Marin Lungu și continuând cu enoriașii Ioana, Marcela, Gabriela și soțul ei, Pascal, Luminița, Margareta, Nadia, Alina și, nu în ultimul rând, soții Igor și Ana, frați de-ai noștri de peste Prut”. În egală măsură s-a implicat și Consulatul României de la Lyon, prin consulul său general, Gabriela Dancău, care a făcut tot ce omenește se putea face pentru ajutorarea familiei greu încercate.
Și cum asemenea implicare creștină nu putea trece fără niciun efect, starea lui Iulian s-a îmbunătățit considerabil, astăzi medicii vorbind despre o recuperare consistentă a pacientului. „Mulțumim lui Dumnezeu și celor care ne-au sărit în ajutor – spune, emoționat, prof. Neuman – acum băiatul nostru și-a revenit, vorbește, este conștient, se hrănește normal și tragem nădejde că, în curând se va putea întoarce acasă, în sânul familiei și la fetița lui dragă”.
Urmează un nou prag, acela al recuperării, moment în care enoriașii Bisericii „Sf. Nicolae” din Clermont cu siguranță vor fi alături de Iulian ca să-l sprijine în drumul lui spre normalitate.
Lasă un răspuns