Consilierii județului au aprobat, cu întârziere și amânări, la ultima întâlnire, bugetul de venituri și cheltuieli a HIT Parc Industrial. Aceasta după ce a fost îndelung disputat la ședința din luna martie, din cauza chiriei spațiilor.
La propunerea comisiei formată din aleși județeni de a diminua chiria de la patru la doi euro, Adrian Iordache, managerul HIT Parc, i-a cerut președintelui Consiliului Județean (CJ) Bacău, Dragoș Benea, să dea o hotărâre în acest sens, pentru ca ulterior aceasta să fie aplicată.
Consilierul județean pesedist Mihai Pristavu a adus în atenția colegilor un amendament în ceea ce privește creșterea veniturilor cu 20.000 lei și diminuarea cheltuielilor salariale cu aceeași sumă. La sfârșitul anului – susține acesta – HIT Parc va avea un profit brut de 89.000 lei. De asemenea, în luna iulie, reprezentanții HIT își propun să realizeze o listă de investiții din fonduri proprii.
Veniturile totale estimate a fi realizate în acest an, sunt de aproape 2.550.000 lei, cu 69.000 lei mai mult decât cele realizate în 2013. Cheltuielile ajung la 2.500.000 lei, cu 68.000 lei mai mult, în comparație cu anul trecut. La sfârșitul lui 2013, nivelul plăților restante era de 646.000 lei. Pentru anul în curs, societatea are de gând să le reducă cu 200.000 lei.
Proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate de consilierii județeni băcăuani.
Lasă un răspuns