Disperați, sătui de promisiuni și de situația incertă a combinatului Amurco (oprit de la sfârșitul lunii februarie), mai mulți angajați au dat în judecată societatea. Salariații încearcă să-și facă dreptate în instanță și cred că aceasta este singura șansă ca drepturile să le fie respectate, atât timp cât toate acțiunile de protest organizate până acum nu au avut niciun efect concret.
Cătălina CHIFU
Salariații Amurco au protestat în mai multe rânduri. Ultima acțiune spontană a fost luna trecută, iar la scurt timp șapte angajați ai Amurco au intrat în greva foamei timp de o zi. De-abia această formă extremă de protest a avut un rezultat, dar mai mult pentru cei în cauză, care și-au primit cele trei salarii restante și promisiunea că vor încasa și salariile compensatorii. În același timp, Gheorghe David, liderul sindicatului, dădea atunci asigurări (venite de la Ioan Niculae, președintele InterAgro, compania de care aparține Amurco) că „salariile restante vor fi plătite cu începere din 20 martie – în prima zi pentru lunile decembrie și ianuarie, iar vineri (21 martie, n.r.) pentru februarie și partea din luna martie aferentă”. Suntem aproape de sfârșitul lui aprilie și nici până acum angajații nu și-au primit salariile pe luna februarie.
O parte dintre angajați, din lotul disponibilizaților (circa 350), reclamă că nu și-au primit nici banii pe iunie 2013, ultima lună lucrată înainte de a fi trimiși în șomaj, și nici salariile compensatorii. Unii s-au săturat să mai aștepte și au deschis acțiune în instanță. „De la data încetării raporturilor de muncă și până în prezent nu mi-au fost plătite drepturile salariale (salariu, zilele de concediu de odihnă neefectuate, prima de vacanță aferentă lunilor lucrate în 2013), conform statelor de plată, respectiv luna iunie 2013 – spune o fostă angajată, în acțiunea deschisă în instanță la începutul anului. În această situație se află mai mulți foști angajați și am cunoștință de faptul că au fost depuse mai multe sesizări la Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău cu privire la neplata drepturilor salariale. În urma acestor sesizări au fost efectuate controale, iar angajatorul a fost sancționat contravențional. Conform adresei din 3.07.2013 înaintată către AJOFM Bacău, societatea amână plata salariilor compensatorii până în luna octombrie 2013, având în vedere dificultățile financiare la acea dată. Menționez că, începând cu a doua jumătate a lunii decembrie 2013, a fost reluată activitatea la SC Amurco, iar în acest timp au fost efectuate plăți salariale restante și plăți către diverși furnizori în mod discreționar. Cu toate acestea, societatea pretinde a fi în imposibilitatea onorării obligațiilor salariale și amână nejustificat efectuarea acestor plăți.”
Legat de promisiunea făcută de Ioan Niculae, luna trecută, în ceea ce privește plata restanțelor, liderul de sindicat, Gheorghe David, a concluzionat: „Nu s-a ținut de cuvânt. Am încercat, ca măsură socială, să dăm ceva angajaților cu cele mai mici salarii. Circa 100 de persoane și-au luat banii pe februarie. Când mai vindem un pic de fier vechi mai dăm ceva bani. Nu ne putem baza că vine ceva din altă parte.”
Lasă un răspuns