Dacă aș fi somat, pe neașteptate, să indic pe unul dintre dirijorii cei mai inteligenți și mai harnici ai zilelor noastre, nu aș pregeta să răspund: Ovidiu Bălan. Acest magnific dirijor de orchestră simfonică își consacră cele mai benefice energii ale sale pentru răspândirea comorilor muzicii universale. Trecând cu o ușurință de invidiat de la preclasici la clasici, romantici, serialiști și până la moderni, Ovidiu Bălan este singurul om capabil să dirijeze timp de 12 ore un festival muzical de interpretare instrumentală, fără a reclama nici cea mai mică urmă de oboseală. Auditorii de la Cantu (Italia) știu și admiră acest efort al dirijorului și al simfonicului din Bacău de mai bine de 20 de ani. Până acum, eu n-am auzit ca altcineva din lumea asta să mai izbutească o asemenea performanță.
Eforturilor sale li se adaugă, la modul superior, cele ale instrumentiștilor Filarmonicii „Mihail Jora” – formată, condusă și înălțată la rang de nobelețe de însuși Ovidiu Bălan. Doar așa ar putea fi explicată evoluția acestui simfonic în patru concerte susținute în numai cinci zile, iar a dirijorului său în două concerte consecutive, cu un repertoriu uriaș, compus din opt concerte instrumentale pentru pian sau vioară, cu lucrări definitorii de Mozart, Beethoven, Ravel, Sibelius, Mendelsohn-Bartholdy și Nicolo Paganini, după ce anterior s-au mai cântat lucrări de Schubert, Borodin și Dvorak. Se știe că numai pentru pregătirea unui concert instrumental, orchestra consumă două-trei ore de repetiții, dacă solistul este talentat. Dacă nu, timpul e mult dilatat. Pregătirea unui program normal de concert, compus dintr-o uvertură, un concert instrumental și o simfonie, necesită trei-patru zile de repetiții. Imaginati-vă de cât talent și efort e nevoie ca să susții în cinci zile patru concerte cu 13 lucrări dintre cele mai greu de executat.
Bătrâna și culta Europă a fost de multe ori nedreaptă cu marile personalități ale compoziției și dirijatului. Cu unele excepții, precum Mozart – copil atrăgător și talentat pianist și compozitor. Dacă ne amintim că Paganini a fost silit să-și vândă de trei ori vioara pentru a se întreține, că Bela Bartok a adormit pentru eternitate peste manuscrisul unei opere pline de optimism, că Erik Satie, Arthur Honneger, Gustav Mahler au suferit desconsiderări dureroase, ne dăm seama cum a privit și mai privește Europa pe marii ei muzicieni. Nu numai compozitorii au suportat ingratitudinea lumii, ci și mari dirijori, precum Rene Leibovitz, Ionel Perlea, Erich Kleiber sau Ataulfo Argenta. Nu mă mir, dar, că nici Ovidiu Bălan nu se bucură de faima meritată în România zilelor noastre. De aceea, cred că trebuie onorat peste obișnuitele omagii. El este omul care știe să angreneze prin belșugul sonor pasiunile omenești, să înaripeze elanurile noastre sufletești, așa cum a făcut în restituirea concertelor pentru pian nr. 1 și 2 de Beethoven, al celui în Sol Major de Ravel, al altuia al lui Mozart și apoi în cel al lui Mendelsohn-Bartholdy, precum și a celor pentru vioară de Mozart, Sibelius și Nicollo Paganini în zilele de 27 și 28 aprilie a. c.
Lasă un răspuns