~3 min lectură 0 comentarii

Un mare senior al muzicii: Ovidiu Bălan

Redacția Ziarul de Bacău

cult.omagiu

Dacă aș fi somat, pe neașteptate, să indic pe unul dintre dirijorii cei mai inteligenți și mai harnici ai zilelor noastre, nu aș pregeta să răspund: Ovidiu Bălan. Acest magnific dirijor de orchestră simfonică își consacră cele mai benefice energii ale sale pentru răspândirea comorilor muzicii universale. Trecând cu o ușurință de invidiat de la preclasici la clasici, romantici, serialiști și până la moderni, Ovidiu Bălan este singurul om capabil să dirijeze timp de 12 ore un festival muzical de interpretare instrumentală, fără a reclama nici cea mai mică urmă de oboseală. Auditorii de la Cantu (Italia) știu și admiră acest efort al dirijorului și al simfonicului din Bacău de mai bine de 20 de ani. Până acum, eu n-am auzit ca altcineva din lumea asta să mai izbutească o asemenea performanță.
Eforturilor sale li se adaugă, la modul superior, cele ale instrumentiștilor Filarmonicii „Mihail Jora” – formată, condusă și înălțată la rang de nobelețe de însuși Ovidiu Bălan. Doar așa ar putea fi explicată evoluția acestui simfonic în patru concerte susținute în numai cinci zile, iar a dirijorului său în două concerte consecutive, cu un repertoriu uriaș, compus din opt concerte instrumentale pentru pian sau vioară, cu lucrări definitorii de Mozart, Beethoven, Ravel, Sibelius, Mendelsohn-Bartholdy și Nicolo Paganini, după ce anterior s-au mai cântat lucrări de Schubert, Borodin și Dvorak. Se știe că numai pentru pregătirea unui concert instrumental, orchestra consumă două-trei ore de repetiții, dacă solistul este talentat. Dacă nu, timpul e mult dilatat. Pregătirea unui program normal de concert, compus dintr-o uvertură, un concert instrumental și o simfonie, necesită trei-patru zile de repetiții. Imaginati-vă de cât talent și efort e nevoie ca să susții în cinci zile patru concerte cu 13 lucrări dintre cele mai greu de executat.
Bătrâna și culta Europă a fost  de multe ori nedreaptă cu marile personalități ale compoziției și dirijatului. Cu unele excepții, precum Mozart – copil atrăgător și talentat pianist și compozitor. Dacă ne amintim că Paganini a fost silit să-și vândă de trei ori vioara pentru a se întreține, că Bela Bartok a adormit pentru eternitate peste manuscrisul unei opere pline de optimism, că Erik Satie, Arthur Honneger, Gustav Mahler au suferit desconsiderări dureroase, ne dăm seama cum a privit și mai privește Europa pe marii ei muzicieni. Nu numai compozitorii au suportat ingratitudinea lumii, ci și mari dirijori, precum Rene Leibovitz, Ionel Perlea, Erich Kleiber sau Ataulfo Argenta. Nu mă mir, dar, că nici Ovidiu Bălan nu se bucură de faima meritată în România zilelor noastre. De aceea, cred că trebuie onorat peste obișnuitele omagii. El este omul care știe să angreneze prin belșugul sonor pasiunile omenești, să înaripeze elanurile noastre sufletești, așa cum a făcut în restituirea concertelor pentru pian nr. 1 și 2 de Beethoven, al celui în Sol Major de Ravel, al altuia al lui Mozart și apoi în cel al lui Mendelsohn-Bartholdy, precum și a celor pentru vioară de Mozart, Sibelius și Nicollo Paganini în zilele de 27 și 28 aprilie a. c.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.