Realizarea si aplicarea a ceea ce va fi sa poarte numele de Legea unica de salarizare in sistemul bugetar a ridicat de la bun inceput mari semne de intrebare. Nu pentru ca ar fi vorba despre o lege nedorita. Dimpotriva. E o lege ceruta de majoritatea celor salarizati de la buget. Problema este insa urmatoarea. Vrem o lege unica de salarizare, dar ea sa nu fie nici egalitarista, asa cum se intimpla pe vremea comunismului, dar sa nu fie nici exagerat de discriminatorie. De acea, pina in acest moment, ideea de a face aceasta lege a gasit opozitie aproape peste tot. Medicii s-au opus ei, pe motiv ca nu sint niste simpli functionari publici, ci oameni dintr-o categorie profesionala de inalta calificare. Însa, in spatele acestei cereri sta de fapt tot o discriminare. Cistigurile maximale ale medicilor bine situati in sistem ar fi astfel diminuate. Sindicatele se leaga la rindul lor de… parlamentari, pe care i-ar dori salarizati aidoma cu toti bugetarii. Premierul Boc sustine, in aceste conditii, ca legea nu va duce la diminuarea salariilor bugetarilor, ci doar va reduce discriminarea. Si s-ar putea adauga nesfirsit de multe astfel de luari de atitudine si de certuri, pentru a afla, pina la urma, ca legea cu pricina nici nu ar putea intra in vigoare (asta daca nu va incremeni in proiect, asa cum pare sa se intimple) pina in anul 2010. De ce se tergiverseaza? Pur si simplu, deoarece, ca mai toate initiativele guvernelor noastre, si aceasta e una prin care ne scarpinam la urechea dreapta cu mina stinga. Ajungem doar la risipa de energie, la discutii sterile, la sustinerea de cauze fara izbinda. Cind de fapt situatia este clara. Nimeni nu va reusi in Romania sa faca o Lege a salarizarii unice, pur si simplu pentru ca asta e imposibil. Nu poti reusi sa faci atitea distinctii necesare dupa categorii de profesiuni si dupa importanta sociala a muncii depuse de fiecare dintre acestea, pentru ca fiecare bugetar isi considera domeniul de activitatea ca fiind unul privilegiat. Ceea ce s-ar reusi, ar fi un soi de lege hibrida, informa sau malformata, prin care nu s-ar face nici un bine bugetarilor care chiar sint napastuiti. De aici, de fapt, porneste intreaga problema. Guvernul (cu Emil Boc in frunte), gindeste doar cum sa scada salariile bugetarilor privilegiati, nu cum sa le creasca pe ale celor napastuiti. Altfel, totul ar putea fi judecat cu claritate.
În primul rind, se poate observa cu ochiul liber ca exista bugetari ce au un salariu aflat sub salariul minim pe economie. Si aici ar trebui sa se intervina imediat. Orice guvern de buna credinta ar rezolva fara tergiversari aceasta chestiune. Cum, insa, ii pasa prea putin de modul in care sint retribuiti bugetarii „saraci”, guvernul nici nu se gindeste la asa ceva. Si, ca s-o spuneam pe sleau, a plati bugetari cu un salariu mai mic decit cel minim pe economie e o sfruntare a insasi legii, prin care a fost stabilit un plafon minim de salarizare. Cumva, guvernul spune asa: voi (cei din sistemul privat) sa va platiti oamenii cu un salariu minim, dar noi ne vom plati oamenii (pe bugetari) dupa bunul nostru plac. Apoi, in al doilea rind, exista bugetari cu salarii abia cu putin peste salariul minim pe economie. Si aici intra majoritatea bugetarilor. Medici, profesori, oameni de cultura. Nu e importanta munca acestora? Guvernele Romaniei perindate pina in prezent spun ca nu! Sa-l vedem pe Emil Boc ajungind pe mina unui medic! Ori sa-i vedem copiii plasati in sistemul nostru de invatamint, in care societatea pare sa fi devenit incapabila sa produca educatie. Ca sa nu mai spun, privitor la cultura, ca Eugen Lovinescu a afirmat, pe buna dreptate: „Cultura e finalitatea tuturor societatilor”. Adica, orice societate isi incordeaza energiile pentru a produce, pina in final, cultura. Dar guvernantii par a nu sti nimic din toate astea.
Dan PERSA
Lasă un răspuns