Un incident mai puțin plăcut a stârnit ieri reacția locatarilor de pe strada Martir Horea din municipiul Bacău. Un vecin a pus mâna pe bardă și o drujbă și s-a apucat să taie copacii din curtea unui bloc, fără să aibă, spun ceilalți vecini, acordul insituțiilor abilitate.
Oamenii, după ce au văzut că nu au nicio șansă să discute cu vecinul, au pus mâna pe telefon și au alertat poliția. „Am sunat la Poliția Locală – a spus Maria, locatară în zona cu pricina. Întâi a tăiat o frumusețe de tei. Singurul care schimba aerul la bloc. Apoi a mai tăiat un măr. Cel care taie copacii cred că este un vecin nou”. Întregul incident s-a petrecut la blocul 22 de pe str. Martir Horea.
Serviciul de Spații Verzi, unde se obține avizul pentru astfel de tăieri, nu știa nimic de acest incident. „Nu am primit nicio notificare, nicio reclamație – a declarat Gabriel Grițcu, directorul Direcției Salubrizare, Agrement, Parcuri Bacău. Dacă a tăiat acei arbori este treaba Poliției Locale să ia măsuri împotriva lui”.
Reprezentanții Poliției Locale Bacău spun că au primit sesizarea de la locatari, dar și de la asociația de proprietari, iar un echipaj de la compartimentul de Protecția Mediului a luat măsurile necesare. „Ne-am deplasat la fața locului, unde a fost identificat Cristinel M., care a tăiat un arbore – a declarat Lucian Genes, consilier superior la Poliția Locală Bacău. A fost sancționat cu amendă de 300 de lei pentru tăiere fără autorizare. El a motivat că arborele era aplecat din cauza furtunii, dar și așa ar fi trebuit să anunțe Direcția de Spații Verzi. Această instituție va decide și dacă omul va trebui să planteze la loc un arbore”.
Maria a zis
Este unul dintre specimenele de printre noi care are capacitatea sa respire fier-beton! Pentru fiecare copac tăiat ar fi normal sa plantezi măcar doi!!
John a zis
Zdreanta de om… Stie el cine l-a plantat?? Persoane de 2 lei… Eu il spanzuram pe El de tei
Cris a zis
Da copacii nu trebuie taiatii dar macar ce i de la spatii verzii sa i curete, pentru capentru locatrii de la parter sau etajul 1, uneori e o problema , le tin prea multa umbra , nu au lumina naturala deloc sau chiar unele ramuri le ating geamurile, trebuie gasita solutia cea mai buna.
robert a zis
fratilor primaria ar trebui sa amendeze asociatiile care nu-si toaleteaza copacii, adica mai bine zis nu le taie crengile. daca stai la parter risti sa tii becul aprins in plina zii din cauza umbrei, esti ca in tunel. Normal cel de la etajul 4 vede linistit cerul si nici caldura nu trebuie sa o porneasca.
robert a zis
fratilor primaria ar trebui sa amendeze asociatiile care nu-si toaleteaza copacii, adica mai bine zis nu le taie crengile. daca stai la parter risti sa tii becul aprins in plina zii din cauza umbrei, esti ca in tunel. Normal cel de la etajul 4 vede linistit cerul si nici caldura nu trebuie sa o porneasca. intr-adevar daca e fructifer nu trebuie taiat, dar daca e castan sau alt copac sunt de acord cu taierea crengilor si lasat doar trunchiul.