In prezent, in tot judetul, sint infiintate doar opt organizatii ale utilizatorilor de apa pentru irigatii (OUAI). Acestea ar putea iriga, primind subventii de la stat, circa 10.000 de hectare, din totalul de aproximativ 22.854 hectare care ar fi putut fi udate. Judecind, insa, dupa dotarile care exista la acesti fermieri, abia se vor putea iriga cel mult 1.500 de hectare. Fermierii din cele opt OUAI-uri ar putea, cel putin teoretic, sa primeasca bani de la stat atit pentru mentinerea in functiune a sistemelor de irigatii sau pentru cheltuielile cu paza si protectia acestora, cit si pentru executarea de lucrari de reparatii la infrastructura. Pentru a beneficia de aceste sume, fermierii trebuie sa faca lucrarile respective si sa depuna documentele justificative la sediul Directiei Agricole Bacau. „Din pacate, foarte putini fermieri au facut acest demers, pina acum. Si asta cu toate ca, spre deosebire de anul trecut, cind a plouat destul de mult, 2009 va fi un an extrem de secetos. Deja se vede acest lucru, acum, cind culturile de toamna sint aproape de pragul de ofilire. Apa nu mai este in sol, la adincimea de 40 de centrimetri. Dupa parerea mea, se vor iriga cel mult 1.500 de hectare in tot judetul”, a declarat George Ifrim, inginer-sef al Administratiei Nationale de Imbunatatiri Funciare (ANIF) Bacau.
La preluarea de la stat de catre fermieri, in urma cu doi ani, a infrastructurii de irigatii (statiile de punere sub presiune, reteaua de conducte, canalele de irigatii etc), s-a incheiat un protocol, semnat de ministrul Agriculturii si organizatiile utilizatorilor de apa pentru irigatii. Prin acest document erau prevazute sume importante de bani pe care statul se obliga sa le asigure fermierilor, bani destinati aducerii in stare de functionare a sistemelor de irigatii. Pentru judetul Bacau, se calculase un necesar de 140 de miliarde de lei vechi. Numai ca, nici pina azi, nu au venit banii. Numai pentru sistemul de irigatii din zona Sascut, cel mai mare din judet, cu 5.028 de hectare, ar fi trebuit sa se aloce deja circa 76 de miliarde de lei.
Seceta incepe sa-si arate coltii
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.