Adrian Mironescu, fost prefect al județului Bacău, care a cochetat în ultima vreme cu UNPR și Forța Civică, vrea din nou la liberali. De data aceasta, el se ocupă de creionarea în județul nostru a partidului fostului premier, Călin Popescu Tăriceanu.
„Eu mi-am declarat susținerea față de domnul Tăriceanu și nu am ascuns că mereu mi-am dorit în PNL – a declarat Adrian Mironescu. Mă implic în constituirea noului partid în jurul domnului Tăriceanu. Există deja un nucleu de circa 100 de persoane, vechi liberali, dar și oameni noi”. Adrian Mironescu a mai spus că, după data de 26 iulie, când va avea loc congresul de constituire a Partidului Liberal Reformator, va face publice mai multe nume care îl susțin pe fostul prim-ministru liberal, acum președintele Senatului.
Un nume deja vehiculat este cel al primarului Comăneștiului, Viorel Miron, vicepreședinte al Organizației Județene a PNL Bacău. „Domnul primar Miron l-a susținut public pe Tăriceanu, nu este un secret – a precizat Mironescu. El rămâne însă membru PNL, mai ales că este și o problemă tehnică dacă ar pleca. Dorința lui este să se întoarcă Tăriceanu în PNL, nu să plece el”. Primarul de Comănești ne-a declarat că: „Nu plec nicăieri! Sunt membru PNL și rămân în PNL”.
H2SO4 a zis
Mironescule, colivar ai fost,colivar ai sa ramii….din cauza unor traseisti politici ca domnia ta fara obraz si bun simt se duce tara de ripa.