Consilierii locali băcăuani se vor reuni joi, 31 iulie, în ședința ordinară din această lună. Ei vor vacanta postul de ales local rămas liber după ce social-democrata Irina Florea a demisionat, invocând motive personale. Locul ei va fi ocupat de Carmen Zvetlana Zaharia, însă în ședința viitoare.
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Bacău vor mai fi modificarea proiectului prin care s-a organizat concursul pentru viitorul sediu al Primăriei Bacău pentru a se putea premia ambii câștigători, aprobarea contului de execuție al bugetului pe trimestru al II-lea, organigrama și statutul de funcții la Poliția Locală Bacău, completarea contractului de concesiune privind transportul public local, stabilirea cuantumului chiriilor în blocul ANL de pe strada Narciselor 2 bis, sc. A, închirierea unor uscătoare din blocuri ANL, modificări în componența comisiei de analiză a solicitărilor pentru locuințe sociale și închirierea prin licitație a unei suprafețe de teren în Oborul Șerbănești.
Lasă un răspuns