Ploile anuntate de meteorologi in perioada imediat urmatoare nu vor rezolva, pe termen lung, problema apei in Romania – spun agricultorii. Seceta care se anunta in acest an pune, din nou, pe rol starea sistemului de irigatii, distrus in anii ’90 si refacut numai pentru circa 550.000 de hectare de teren agricol. Seceta a facut, deja, primele victime, pentru ca a afectat culturile agricole. Numai in judetul Bacau au fost facute cereri de constatate a calamitatii pentru circa 3.500 de hactare. Problema irigatiilor este discutata si in Comisia pentru agricultura a PNL, al carei presedinte este un bacauan, deputatul Mihai Banu. „Nu Dumnezeu trebuie sa rezolve problema apei pentru agricultura – spune deputatul bacauan -, ci guvernul. Avem, in tara, o retea hidrografica buna, care poate asigura apa pentru circa trei milioane de hectare. Dar este nevoie de investitii pentru refacerea sistemului de irigatii”. Mai mult, agricultorii nu isi asigura culturile si nu vor beneficia nici de despagubirile care vin de la stat.
Cind a fost modificat, cu mai bine de o luna in urma, bugetul de stat, liberalii au cerut ca cele 450 de milioane de lei care au fost luate agriculturii sa ramina in buget si sa plece imediat spre irigatii. Pentru ca productia vegetala a Romaniei, in conformitate cu toate studiile, a devenit din ce in ce mai dependenta de clima. „Degeaba dispune Romania de aproape cele mai fertile soluri ale Europei – spune Mihai Banu -, daca factorul apa este determinant in realizarea productiilor medii. Irigatiile, in Romania sint la fel de importante si prioritare ca si infrastructura. Avem o resursa naturala, dar in loc sa mergem cu factorii de vegetatie si sa asiguram o performanta de 7.000 – 8.000 de kilograme de cereale la hectar, o uitam, pentru ca nici taranii, nici pamintul nu tipa”. Ne indreptam spre o criza mondiala de alimente. Desertificarea se extinde, inclusiv in America de Sud, in zone din Asia, Africa, supuse procesului de schimbari climaterice si se vor reduce semnificativ suprafetele cu potential agricol ale lumii. Romania, daca vrea sa devina o tara cu mare poitential agricol, asa cum a fost cu mult timp in urma, in exportul de produse agricole, in special cerealiere, trebuie sa-si puna la punct sistemul de irigatii, chiar daca am avea convingerea ca in urmatorii trei ani ar ploua permanent.
Irigatiile, la fel de importante ca infrastructura
Asadar, ploaia vine, dar nu cind trebuie. Degeaba vine acum, pentru griu si orz, pentru ca anumite faze de vegetatie s-au consumat si nu mai pot fi recuperate. Pe faze de vegetatie numai irigatiile pot asigura apa necesara. Apa este un factor de productie important, la fel ca si nutritia, ca lumina sau caldura, ca si combaterea bolilor si daunatorilor la plante. „Eu – ne-a declarat Mihai Banu – am scris un amendament pe aceasta tema. Dar problema irigatiilor nu o baga nimeni in seama, asa cum in 2005, cind am vorbit despre necesitatea crearii centrelor pentru producerea laptelui conform si de necesitatea fuziunii marilor companii, pentru a crea un brand puternic, pe lapte, comparabil cu cele din Uniunea Europeana, n-a miscat nimeni nimic. Toata lumea cauta alte solutii, care nu au nicio legatura cu Romania. Asa am cerut si sa ducem banii in sistemele de irigatii, pentru ca Romania depinde, la aceasta data de apa. Schimbarile climatice se observa si in Romania. Se simt in productia vegetala. Pe dealurile din partea stinga a Siretului, in judetul Bacau, vegetatian din pasuni si finete este aproape uscata. Dar acolo nu e o problema foarte mare. Acolo nu putem iriga, insa o ploaie, oricit de tirzie, poate reface cite ceva din vegetatie. Dar, la cimpie si mai ales in Sud, trebuie sa irigam daca vrem ca Romania sa nu mai produca deficit in balanta de plati, prin importuri de 2,1 miliarde de euro, cit au fost anul trecut. Noi am putea avea exedent aici, daca stim sa valorificam potentialul agricol”.
Asigurarea culturilor agricole – un antidot la seceta
Agronomul Emil Munteanu, directorul societatii de asigurari in agricultura Fata Bacau, spune ca a umblat in tot judetul, in aceasta primavara, sfatuindu-i pe fermieri sa-si asigure culturile. „Este singura sansa de a scapa de un dezastru – spune agronomul -, pentru ca nici statul nu da despagubiri fara asigurari. Am semnalat, deja, ca nu atit inghetul, cit mai ales seceta va afecta culturile. Brumele au avut efecte negative in livezi. Dar, la culturile de cimp amenintarea mare este seceta, care se manifesta din ianuarie incoace. In zona Podu Turcului, a plouat 10,9 litri pe metrul patrat, din care o ploaie cu 4,9 litri si alte doua si mai mici. Sintem la 25% din precipitatiile medii multianuale. Iar in perioada aceasta si bolile si daunatorii sint mai agresive”.
Lasă un răspuns