La Solont, extractia petrolului lasa loc traditiilor si turismului

Conul de umbra in care a intrat, de circa 10 – 15 ani, economia in zona comunei Solont – altadata una dintre cele mai active perimetre petrolifere din zona Moinesti – este spart, de trei ani, de o manifestare cu valente culturale, dar si mercantile si, poate, intr-un viitor apropiat si economice pure. Este „Nedeia de la Padurareni”, o serbare cimpeneasca organizata de Asociatia folclorica „Florile din Cucuieti” si de Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Bacau. Ea are loc in catunul Padurareni, pe un platou pe care, cu multi ani in urma, a existat si a functionat o fabricuta de caramida.

Frumosa vreme, de nedeie, a fost in acest an la Padurareni, frumoasa valea pe care trebuie sa o strabati, pe un drumeag de tara, bolovanos, prafos si intortocheat, care pleaca din centrul comunei. Frumos si catunul padurarenilor, o mina de case curate si insirate la poalele Subcarpatilor Orientali. La Padurareni, casele si sondele au coexistat, pina nu de mult, de-a valma, iar urmele unei industrii seculare se mai vad si acum. Pe alocuri, pamintul musteste de catran negru-tuci, iar in preajma doua-trei sonde inca mai sug din adinc aurul negru.

Titeiul lasa loc turismului

La Padurareni, pe platoul nedeii, satenii au ridicat o scena si au plantat corturi, iar negustorii si-au intins tarabele cu nimicuri de bilci. La intrare, citiva flacai au incalecat cai zvelti, fara sei, doar pe cite o mindrete de covertura tesuta in casa, intrecindu-se in galop. Cozile de masini au facut un sarpe lung de doi kilometri, iar oamenii pe care i-au adus au umplut platoul. „Sint primar din anul 2004 – spune, mindru, Spiridon Adam. De trei ani incoace se obisnuieste, in acest catun, sa facem o astfel de serbare cimpeneasca, aplicata la aceasta zona de Prea Sfintitul Ioachim Bacauanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, de cind a sfintit acest loc pentru a face o constructie. Aici a fost, pe timpul CAP-ului, o fabrica de caramida, iar acum terenul este al primariei. Interesul nostru este ca aici sa se faca o statiune balneara. Avem ape sulfuroase, foarte bune, care dateaza din era neolitica, dupa parerea unor profesori din Piatra Neamt, care au luat probe si au gasit urme ca in vechime oamenii se tratau cu aceasta apa. Si in zilele noastre se trateaza unii oameni. Tot aici sint saruri minerale. Aici avem a doua mina de titei din Europa, dar si sare de potasiu, sare de bucatarie, plus peisajul splendid, pentru ca sintem la poalele Carpatilor, spre Est. De asemenea, avem un monument istoric construit in anul 1749, in satul Cucuieti, dar si o manastire ridicata de un singur calugar, in 11 ani”.

Traditii avem, dar se vad greu

Solontenii sint oameni care stiu sa se distreze. Oaspetii lor de vaza, la nedeea din acest an, au fost grupuri de artisti si rapsozi populari din Palanca, Brusturoasa si Bacau. I-au delectat cu cintece si dansuri autentice. Au fost pata de culoare a petrecerii cimpenesti, dovada ca pe Valea Muntelui traditiile nu au pierit. In fata scenei in aer liber, cineva a plantat citeva machete de case din lemn, dar si citeva obiecte de lemn folosite in gospodaria taraneasca, chiar si roata olarului. Ma gindeam trecind printre sirurile de tarabe cu nimicuri din plastic si bauturi de tot felul, ca acolo le-ar fi stat bine mai degraba produselor agricole ecologice, obiectelor mesterite de cioplitorii in lemn, covoarelor si carpetelor tesute de femei, iarna, in casa, ceva din darul muntelui transformat in lucruri utile prin ocupatiile traditionale, care pe Valea Muntelui inca n-au pierit de tot. Ele ar fi innobilat nedeea, care in sine, este un obicei muntenesc, pastoral, si ar fi ascuns fara drept de apel kiciul si campania electorala. „Nedeia – scria Ion Pop Reteganul – e o sarbatoare stralucita, zi mare de bucurie, impreunata cu jocuri, praznice si prinzuri, la care alearga cunoscutii si neamurile, chiar si din cele mai
indepartate sate”. Nedeia, daca e nedeie, trebuie sa ramina vechiul obicei pastoral, specific unei regiuni muntoase, de întilnire, petrecere si tirg la date fixe legate de calendarul vietii pastorale.