Un numar de 34 de tineri au primit aprobarea sa se mute in casa noua. Consilierii locali bacauani au aprobat lista nominala cu persoanele care au drept sa ocupe aceste apartamente, situate in blocul de pe strada Narciselor 2 Bis. Blocul de locuinte, aflat in executie, a fost trecut in 2002 din domeniul public al municipiului Bacau si din patrimoniul CET SA in domeniul privat al municipiului Bacau si apoi transmis in folosinta temporara Agentiei Nationale pentru Locuinte, care a finalizat lucrarile. Blocul are 36 de apartamente, destinate inchirierii persoanelor si familiilor tinere care au pina in 35 de ani. Dosarele solictantilor au fost analizate de o comisie speciala, s-a stabilit un punctaj, iar cei care au indeplinit conditiile vor putea inchiria aceste apartamente. (Claudiu TANASESCU)
Locuinte pentru 34 de tineri
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.