UPDATE 2: Tribunalul Bacău a decis cercetarea în arest preventiv timp de 30 de zile a lui Constantin Spiridon, primarul orașului Dărmănești, pentru luare de mită în formă continuată, Marin Costia, proprietar al Andersen Consulting Group SRL, pentru dare de mită în formă continuată, și a lui Laurențiu Zberianu, director de vânzări al Andersen Consulting Group SRL, pentru dare de mită. Hotărârea instanței poate fi contestată în 48 de ore.
UPDATE Direcția Generală Anticorupție a transmis următoarele precizări, într-un comunicat de presă:
„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău a dispus reținerea a 3 persoane cercetate pentru luare de mită în formă continuată si dare de mită, urmând ca astăzi să fie prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă.
Astfel, în data de 10.12.2015, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) — Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Bacău, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, cu sprijinul de specialitate al Departamentului de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.) și participarea lucrătorilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău au organizat și realizat prinderea în flagrant a lui S.C.(Constantin Spiridon – n.n), primarul orașului Dărmănești, în timp ce primea suma de 10.000 lei, pretinsă și remisă de doi reprezentanți ai unei firme de consultanță, prin martorul denunțător.
De asemenea, s-au efectuat două percheziții domiciliare, fiind ridicate și sumele de 8600 lei, 1100 euro precum și diverse documente. Au fost puse în executare trei mandate de aducere, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Bacău și Iași.
În urma denunțului depus în luna octombrie 2015, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău de către R.V., consultant în cadrul unei firme din Iași, rezulta că S.C. a pretins de la firma sus amintită o sumă de bani, respectiv 10 % din valoarea contractelor de consultanță încheiate.
Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Bacău au fost delegați de procuroul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău pentru desfășurarea activităților procedurale.
În urma cercetărilor, a rezultat că S.C., primarul orașului Dărmănești, a încheiat cu firma amintită două contracte de consultanță, unul pentru constituirea dosarului și a cererii de finanțare pentru reabilitarea infrastructurii rutiere a orașului Dărmănești, în valoare de 130.000 lei, și studiul de fezabilitate în valoare de 125.000 lei. În luna august 2015, S.C. a primit de la reprezentanții firmei, C.M (Marin Costia, propretarul firmei Andersen Consulting, din Iași – n.n) și Z.L. (Laurențiu Zberianu – n.n), suma de 10.000 lei, prima tranșă din totalul de 25.000 lei pretinși, prin intermediarul R.V., martorul — denunțător în cauză.
În luna octombrie 2015, s-a stabilit achitarea unei noi tranșe, moment în care fapta a și fost denunțată, iar martorul denunțător a fost introdus în cauză în calitate de colaborator.
Persoanele cercetate au fost audiate la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău. Față de S.C. s-a luat măsura reținerii pentru infracțiunea de luare de mită în formă continuată. Aceeași măsură s-a dispus și față de C.M. și Z.L., reprezentanții firmei de consultanță, pentru infracțiunea de dare de mită.
Cei trei urmează a fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.”
Așa cum Ziarul de Bacău a anunțat de ieri, Constantin Spiridon, primarul orașului Dărmănești, județul Bacău, a fost reținut aseară, pentru luare de mită. Edilul a fost surprins în flagrant delict de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, împreună cu ofițeri ai Serviciului Județean Anticorupție Bacău, din cadrul Direcției Generale Anticorupție. Pentru dare de mită, au fost reținuți și doi angajați ai unei firme de consultanță din Iași.
Conform unor surse judiciare, primarul Constantin Spiridon a fost suprins primind 10.000 de lei mită de la o firmă de consultanță care urma să întocmească un dosar și o cerere de finanțare pentru lucrări edilitare în Dărmănești. Aceleași surse au declarat pentru Ziarul de Bacău faptul că banii descoperiți asupra lui Spiridon erau o primă tranșă, dintr-un total de 25.000 de lei. În cadrul aceleiași acțiuni, au fost reținuți, pentru dare de mită, și doi angajați ai firmei de consultanță, Marin Costia, proprietar și director, și Laurențiu Zberianu.
Știrea reținerii primarului Constantin Spiridon este comentată de viceprimarul orașului Dărmănești, Gheorghe Pădurariu. El relatează că primarul Spiridon a fost surprins în flagrant delict joi dimineață, în jurul orei 11.00.
„Eu nu eram în oraș în acel moment, dar am aflat că totul s-ar fi petrecut pe o stradă din localitate – oricum, nu în sediul Primăriei. Nu știu despre sumă este vorba, dar mita ar fi provenit de la firma de consultanță Andersen Consulting, din Iași, care se ocupă de derularea contractului de asfaltare a drumurilor și canalizare. După aceea, la sediu, s-au făcut și actele, procesul verbal, s-au luat seriile la bancnote – erau lei. Mai multe nu știu, dar l-am întrebat pe primar ce s-a întâmplat, că nu mă așteptam la așa ceva. Mi-a răspuns că a avut un moment de rătăcire”, a povestit viceprimarul Gheorghe Pădurariu.
În cursul zilei de azi, Constantin Spiridon și presupușii mituitori urmează să fie duși în fața instanței Tribunalului Bacău, cu propunere de arestare preventivă. Dacă se va emite mandatul, primarul urmează să fie suspendat din funcție, prin Ordin de prefect.
Vom reveni.
Tricolor a zis
tipic romanesc, prostii UE!
ilie a zis
Pe cuti baronul local mana dreapta a primarului pe cand ?
AsandeiGhe a zis
PUNCT!
Ovidiu Tustiu a zis
Bravo, domnule Padurariu ! V-ati aratat nobilul caracter !!!
Ovidiu Tustiu a zis
Bravo, domnule Padurariu . V-ati aratat nobilul caracter !
Pădurariu a zis
Dacă nu poți spune un lucru bun despre un om, atunci nu spune nimic.Asta am facut.
Pădurariu a zis
Dacă nu poți spune un lucru bun despre un om,atunci nu spune nimic.Asta am făcut,eu necunoscînd nimic
ion a zis
E cumnatul lui Paler Ionel deputatul
ilie a zis
Sacalii au stat in dreapta primarul tot timpul,si au stiut de afacerile necurate din primarie si acum dau vina pe altii.
camy a zis
dacă ascunzi adevărul despre spăgi pe care le ia unul care trebuie să aibă grijă de urbea lui și nu de buzunarul lui și al acoliților, se cheamă complicitate, nu nobil caracter. Mai era puțin și viceprimarul zicea: nu știu, domle, cine e c. spiridon? eu am fost plecat din oraș. aaa, e ală care are momente de rătăcire și ia câte 10mii de lei de moment ca să-i treacă, primarul nostru, da
Emil a zis
Este usor pentru unii sa acuze sub acoperirea unui nume fals (dand dovada de lasitate)in timp ce doamna lui poarta cu mandrie spaga la gat (vezi:cocosel de aur) iar domnul isi plimba cu fala masina prin Darmanesti , cautand inca o victima pe care sa o dea in gat(cu sau fara motiv)….. nu i asa domnule, ILIE, IONICA …BLA BLA?
camy a zis
victima este primarul prins luand spaga sa inteleg. intr-adevar, nu era nici un motiv ca el sa ia spaga dar lacomia l-a invins. Bine ar fi sa se ia toate contractele incheiate cu primaria si sa vedem daca sumele pe care le plateste primaria pentru diverse servcii se justifica. Dar posibil ca lui DNA deja i-a trecut prin cap asta, nu tre sa le zicem noi. Si macar cei tineri ar trebui sa inteleaga ca pentru a avea o urbe civilizata nu mai trebuie sa mosteneasca apucaturile parintilor care inca cred ca daca ai bani de dat spagi cumperi puterea. dar asta in tara noastra este o utopie, desigur
Tot un darmanestean a zis
Haideti oameni buni … V-ati tras o pelerina invizibila pe voi si aruncati cu pietre?! Tu, de acolo , de pe fotoliu…esti atat de frustrat incat nu poti sa citesti articolul fara sa arunci doua injuraturi ? Iar, tu, ai gasit un loc potrivit unde sa-ti critici rivalii ? Va dati cu parerea si acuzati oameni, doar din antipatie? Credeti ca cineva e multumit de ce se intampla ? Nu! Corutia nu e o solutie…asa e…dar tu de acolo …poti sa arunci piatra ? Esti atat de curat si sigur pe tine? Nu ai face nimic ilegal pentru mai bine, pentru familia ta? Sau…ai facut deja si ai uitat…. Cred ca intr-o zi , fiecare o sa plateasca. Acum e randul lui … E o pedeapsa suficient de mare cat sa nu mai fie nevoie de pareri si rautati! O sa citim in continuare : ne am saturat de hoti, de corupti….vrem exemple pentru societate…! Dar voi ce faceti pentru asta???? Aruncati gunoaie pe lunci si criticati primaria ca nu se ingrijeste de oras?! Sau…stati cu iarba in poarta si asteptati sa vina primaria sa va faca santurile frumoase? Aruncati ambalaje pe drum si sunteti ingrijorati de cata mizerie este in jurul vostru! Mergeti precum caii , cu ochii acoperiti dar strigati in gura mare ca nu s-a facut nimic ! Sau sunteti mult prea preocupari de ograda vecinului …de cat de mult a furat el si tu nu ai reusit pentru ca nu esti prieten cu primarul ….dar speri sa vina”primarul tau „la urmatoarele alegeri ….sa te poti bucura si tu de….mai mult?! Din pacate sunt multi asa, cum am zis mai sus….dar stiu ca mai sunt si oameni deosebiti in Darmanesti care, in loc sa arunce mizerii pe internet, isi invata copiii ce este adevarul, simplitatea si bunatatea!
Omul a zis
Hopaaaaa……….a inviat DGA Bacau! Asta e de bine! Speram sa nu fie doar urmarea faptului ca au fost fortati sa se miste…..sau sa faca culoar cuiva! Oricum….daca e spaga si cu flagrant…..bravo lor!
yahoo a zis
Domnule Ilie (Lang) te doare ca nu ai luat lucrari in Darmanesti si a luat doar Cuti? Tu ar trebui nici sa nu deschizi gura…
constantin a zis
e foarte bine ca incepe curatenia si la noi. sa-i alunge cu suturi in cur spre parnaie pe toti imputitii astia si pe cocalarii de pe langa ei. Go DNA! si care aveti date sau stiti de spagari, intrati fratilor pe siteul DNA si faceti acolo denunt, nu mai aruncati unii in altii cu rahat pe aici
dan g a zis
baaai, e unu care i plinge de mila la dobitocu ala de primar care a luat 10mii spaga astavara si mai vroia 10mii acuma . asta ne scoate ochii cu gunoaiele si iarba si ei fura cat casa>)))))) cat de prosti ne credeti bai fraierilor? se aude prin sat zanganitu de catuse, care va stiti mergeti voi la bacau sa nu mai faca aia drum pana la noi mai ales joia ca e tirg bai si avem de facut shoping pentru sarbatori
uncas a zis
In ritmul acesta ramanem fara conducatori,chiar toti sunt corupti?
Ceva nu merge in organizarea statului,sunt oameni care au fost cinstiti inainte de a ocupa o functie administrativa de conducere si apoi au fost prinsi in flagrant luand mita.Ma ingrozesc ,cine o sa ne conduca in scurt timp?
vasile a zis
Oameni răi in Darmanesti,pacat.
un Darmanestean a zis
Este eronat comentariul care spune ca e cumnat Spiridon C cu Palar nu e adevarat dar si daca ar fi omul nu ar avea nici o vina mai ales ca rudele nu le alegi.
Zamolxis a zis
Judetul Bacau este fruntas la mafie si spagi!!!! Un primar care a picat de prost!!! Vedeti Comunele invecinate si daca nu este la fel, inseamna ca imi pun cenusa in cap!!!!!! Bine le face la toti primarii, dar ar trebui sa fie luati si viceprimarii, contabilii, secretarii si, nu in ultimul rand, consilierii locali!!! Salut DNA!!!! Dar nu pe cei din BACAU!!!! Sunt niste ………….????????????
ionescu a zis
Vicele radiaza! Abia astepta momenul dar nu e constient ca nu l doresc localnici?corecteaza ti comportamentul fata de angajati ca te porti sub orice critica! Ai grija de copii facuti prin sat nu te mai bucura ca s ar putea sa urmezi!
anonim a zis
Il va urma cat de curand pe Spiridon
iustin a zis
Toate neamurile si toti hotii la primarie.de ce dracu nu se duc la munca in spania idotii dracului sa vada cum se munceste.
Stau in primarie si iau bani degeaba mai si fura pe deasupra.
Pe cuța ce firma mai are si aista de are numai masini si vila,
anonim a zis
Cred ca a sosit momentul ca Darmanestenii sa ia pozitie.Vrem si noi drumuri,oameni corecti care sa ne conduca,functionari in primarie in slujba cetatenilot.Cerem prea mult?
un darmanestean adevarat a zis
Aviz pentru darmanestenii adevarati !
Toti cei care sunt cu adevarat darmanesteni si nu venetici cu masca de darmanesteni sunt rugati sa spuna adevarul despre OMUL care este atat de ponegrit si insultat, care de fapt nu a facut niciodata nici un rau cat de mic nimanui, ba chiar a ajutat permanent pe toti cei care au cerut sprijin. Acum cand cursa a fost bine intinsa si tot la fel de bine gandita, isi arata toti ,,binefacatorii” adevarata fata din spatele mastilor de fiare flamande, de sacali si vipere aruncand veninul ucigator spre cel care le-a intins mereu mana si a avut incredere in ei. Insist si cer inca o data darmanestenilor adevarati sa intervina spunand numai adevarul despre acest nobil cetatean al orasului Darmanesti iar analfabetilor, care nu stiu sa se exprime corect intr-un comentariu public, i-as ruga sa nu ne mai faca de ras frumosul nostru orasel ( datorita DOMNULUI PRIMAR CONSTANTIN SPIRIDON ) si mai bine sa se roage la BUNUL DUMZEU sa-i mai lumineze, sa-i faca mai buni acum in pragul sarbatorilor de Craciun. DUMNEZEU sa-i binecuvanteze pe toti cei care citesc acest mesaj si sa se roage pentru ADEVARATUL LOR PRIMAR !
anonim a zis
Jenant comentariu domnule darmanestean adevarat.Nu iti este rusine.Chiar ne crezi atat de prosti?Primarul pe care tu il sprijini a luat spaga si stii din banii cui?Ai mei,ai celor cinstiti,ai celor necajiti care asteptau de la Primar sa le faca traiul mai bun in acest sinistru orasel.Rusine sa-ti fie daca si acum incerci sa ne convingi ce bun a fost primarul.Poate a fost bun pentru tine dandu-ti lucrari fara licitatie sau cine stie ce avantaje ai avut.Rusine sa-ti fie daca ne crezi pe toti naivi.
un+darmanestean+adevarat a zis
A gresit pentru ca a vrut sa faca ceea ce nu a facut nici un primar pana acum, sa ne scoata din mocirla si sa ne faca oraseni nu marlani si taranoi cum mai sunt unii, care nu au inteles nici acum cat dureaza un proiect de o asemenea amploare si se grabesc spunand ca nu a facut nimic !
anonim1 a zis
pai nu a facut nimic, se si vede asta. nu-l mai sustine nimeni, nu a ajutat decat pe cei de la care a avut de castigat ceva. A luat spaga in vara si i-a placut, ca daca nu, ar fi mers la DNA cu spaga-n dinti. Nu ne mai prostiti ca nu mai tine. Marlanii si taranoii au fost buni cand l-au votat, acuma cand primarele e la parnaie, nu mai e ok. Proiectele dureaza mult pentru ca si spagile trebuie sa vina. Prea ne luati voi de prosti. Ia sa vedem cum scoate camasa curata si cu frauda de la referendum, ca si acolo e interesant si e cu va urma.
anonim a zis
Azi transmit un mesaj bunului darmanestean
Prietenul tau primarul a ramas in arest,parca ne spuneai ca e …nobil…
Cred ca judecatorii nu au citit mesajul tau si au inchis nobilul pe nedrept.
sandu a zis
Azi sa intamplarea face ca edilul orasului nostru sa i se suspende mandatul chiar de binul lui prieten din campania trecuta.Nici nu trecura 2 ceasuri ca marlanii din spatele fostului primar fug repede in calea sus numitului pentru o asa buna alianta de trai lung nu mai zic cu cine,las de banuit.
In principiu dnl.cetatean zis darmanestean nu tea-i duce matale acasa sa pasti vaca pe (FÂNAȚ) in poiana acolo unde stii matale ca sa nu mai fac si alte comentarii.
anonim a zis
Pentru ” un darmanestean adevarat” : se vede ca mai avem mult pana departe.
ionel a zis
consilierii psd sunt niste jegosi.
ionela a zis
nu sunt din Darmanesti dar mi e scarba de ce vad..
sandu a zis
Ilie cand este beat spune adevarul.
Ion Ion a zis
Pentru viitorul nostru Primar Dl. Balas un sfat si o intrebare:Nu mai primiti sacali fostului Primar acasa la Dv.Si intrebarea:Ce cauta Dl. Simion astazi duminica la Dv. acasa? Nu intrati in rahat ca va mananca porcii!
cristy a zis
Vorba lui ionel PSD mare jegoși de oameni,trădători ar trăda și pe masa pe interese.
ionel a zis
au tradat la 2 ore dupa probl cu primarul.s.au vandut p.c ului…asa se aude in urbe..dupa 3 ami de contre mizerii….
OM BUN a zis
Nu aș fi crezut că după trei ani și jumătate în care PSD ul a fost contrat în fiecare ședință de consiliu de către PC istii binevoitori se vor alia atît de repede .Este o palmă pe care o dau consilierii PSD fostului primar Spiridon care a respins în cei trei ani si jumatate orice apropiere de PC și implicit de Toma
ionel a zis
aveti dreptate.ii fac drum aluia de la p.c cel ce l.ati pronuntat mai sus.balas n.o sa ia nici 200 de voturi.eu cred ca asta e si rolul alierii
un consilier a zis
Pentru cei care acuzau in sus si in jos ca psd-istii au batut palma cu pc-ul, dupa ultimile evenimente petrecute pe plan politic in darmanesti, tin ss va aduc la cunostinta ca acestia au fost verticali, adica au votat cu constiinta si nu dupa indicatii. sarbatori fericite tuturor!
anonim1 a zis
pe plan politic in darmanesti :))) urzeala tronului de pe garla Uzului.
sandu a zis
Cred ca nu le a ieșit pasenta baronilor locali cuți & simion. Țeapă dnl.Buzatu.
sandu a zis
Anonim 1, a fost un plan politic, are dreptate cel care a scris. Vrei nu vrei, pe Garla Uzului sau pe Garla Morii, a fost un plan politic. Rasul tau , pardon ranjetul tau, indica faptul ca esti nitel frustat de faptul ca laposanului nu i-au iesit pasentele si a mai primit o lovitura direct in buza(tu). Probabil, daca esti o ea, ai promisiune de a iesi la o cafea cu eternul pierzator, si promisiunea de a fi inscaunata ca amanta sefa, iar daca esti un el, probabil ca ti sa promis postul de preot ortodox la Biserica Catolica, iar tu ai pus botul la o asemenea oferta.
ionel a zis
d l sandu aveti mare dreptate…dar nu uitati.laposanul va face orice sa castige…probl e ce adversar va avea.
anonim1 a zis
sandu, ma doar fix in cur de toti astia, habar n-am cine e laposanu de care zici sau de simion si alti rahati. De cuti stiu ca e ala de fura curent :)) dar se pare ca matale esti chiar implicat sufleteste si-ti place sa papi rahat despre altii pe care nici nu i cunosti. (apropos, nu-s nici ea si nici el, eu sunt decat hermafrodit)
sandu a zis
An(us)…onim1, daca te doare fix in cur, cred ca nu mai apuci vara sa-ti exerciti dreptul la vot. Ai o sansa, suflati niste paprikas in ochi si poate o sa te lecuiesti. Ca pap sau nu pap eu rahat asta trebuie demonstrat, dar tu si cei apropiati tie mancati cacat la greu si asta cu certitudine. Dupa atitudine, daca te facea muma-ta un catar sa te calareasca tiganii in prund era perfect si atunci cu siguranta ca nu mai erai un androgin. Da, sunt implicat sufleteste si nu numai in a contra gunoaie care se baga in seama cu mine, adica o persoana cu care nu cred ca nu te-ai intersectat niciodata, fiindca nu cred sa fi calcat de multe ori prin bancile scolilor. In rest, sa ai parte de resturile societatii in care traim !
anonim a zis
Am observat pareri diverse si multa mizerie.Se pare ca multi sunteti naivi .Va doare de ce va face in campania viitoare unul sau altul.Cred ca ar trebui sa va intrebati cine il va urma pe Spiridon.O parte din sforarii PSD Darmanesti ar trebuie sa_si pregateasca gentuta.
anonim1 a zis
ca papi tocmai ai demonstrat tocmai spunand ca posibil ca eu sunt ori amanta ori barbat dornic de posturi caldute, asta doar dandu-ti cu parerea fara a avea habar (in termeni populari se numeste mancat rahat). La scoala sigur nu ne-am intersectat, asta se vede cu ochiul liber (aducand jigniri repetate iti spun sigur ca pe matale te cam descalifica). referitor la dreptul la vot, n-ai tu treaba cu dreptul meu de vot si asta nu e decat foarte bine. n-am nici o treaba cu nici o tabara, sunt toti niste dornici de banuti din buzunarul public. PS- daca vrei sa scrii domnul prescurtat, se scrie dl, nu dnl. PS1, inaintea conjunctiei -și- nu se pune virgula, asta apropo de scoala.
anonim1 a zis
anonim, pe spiridon il vor urma alti spiridoni dornici de spagi si alte hotii. e o mocirla toata tara, nu vezi ca acuma pe final de an, dupa tot ce s-a intamplat cu colectiv grijile lor sunt pensiile speciale pentru parlamentari si primari?
anonim a zis
Sandule iti faci griji pt laposan,eu cred ca daca va candida va matura pe jos cu coruptii PSD.Eu cred ca ar trebui sa va plangeti pe voi ,cei care ati facut zid in jurul coruptului de Ghita Porcul
anonim1 a zis
anonim, trebuie sa mature pe jos cu toti coruptii, nu doar cu PSD. aici e buba, laposanu sau cine o mai veni o sa vina cu coruptii lui care ii vor turna pe coruptii ailalti. Noi ne balacarim pe aicea si ei isi fac jocurile.
sandu a zis
In sfarsit suntem in acord total , Domnule Anonim 1. Nu am nicio treaba cu Ghita, Gheorghita, Gigel, etc. si poate matura … laposanul, cu cine merita si doreste el pe jos, dar mai inatai trebuie sa puna mopul pe el. Despre coruptii actualilor si a ravnitorilor de posturi caldute am un singur sentiment, cel de scarba. Despre greselile de ortografie strecurate in postarile mele anterioare, ma inclin, mai prins. Nu ti-am recitit postarile tale mai vechi din dorinta de a incheia conflictul ))) si categoric, nu trebuie sa fie razboiul nostru. Craciun fericit, sanatate , realizari multiple si multa prosperitate, pe mai departe ! PS Totusi multa tacere in ceea ce-l priveste pe actualul primar, Domnul Balasa. Cred ca nu este lipsit de sanse.
anonim1 a zis
pe dl Balasa o sa-l bagam la colimator in episodul urmator (e actualul primar??). Noi sa fim sanatosi si sa ajungem sa prindem si vremuri mai curate macar pentru copiii nostri. Craciun fericit si sarbatori cu bine!
ionel a zis
face comentarii jegul asta de ilie lang.infractorul asta care a dat tepe la x oamenimau imprumutat bani din banca pt el…comenteaza el de moralitate.ii linge curul laposanului.