Sorin Atonoaie, primar al comunei Brusturoasa din judeţul Bacău, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese (trei acte materiale).
– sursă foto: informatorulmoldovei.ro.
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în calitate de primar al comunei Brusturoasa, Sorin Atonoaie a încheiat, la data de 15 octombrie 2008, un acord de parteneriat cu Asociaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare Rurală „Ioana Radu Rosetti” Brusturoasa, asociaţie în cadrul căreia soţia sa deţinea funcţia de preşedinte.
De asemenea, în perioada ianuarie 2009 – aprilie 2013, Sorin Atonoaie a aprobat 23 de referate de necesitate, în baza cărora s-au achiziţionat direct produse de la o societate comercială, al cărei unic asociat şi administrator era fratele său.
În plus, la data de 8 septembrie 2009, Sorin Atonoaie a participat la luarea deciziei de achiziţie directă de produse pentru organizarea unui joc de artificii de ziua comunei de la o firmă unde soţia sa avea calitatea de asociat.
Procurorii susţin că, prin aceste acte, Sorin Atonoaie a realizat, în mod direct, un folos patrimonial în beneficiul soţiei, respectiv fratelui său, constând în obţinerea unor sume de bani.
Dosarul se va judeca la Judecătoria Moineşti. În octombrie 2014, Sorin Atonoaie a trecut la UNPR.
Lasă un răspuns