UPDATE: Miercuri seara, la spital, a decedat încă o victimă a accidentului, ridicând la 3 numărul morților în accident.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti îl cercetează pe Virgil Grozav, de 27 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Conform procurorilor, în dimineaţa zilei de 12 iunie 2016, în jurul orei 05:30, Virgil Grozav a condus în mod imprudent autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare BC-07-JVW, pe DN2G, în afara localității Scorţeni, județul Bacău, având o alcoolemie de 0,36 mg/l alcool pur în aer expirat şi a intrat în coliziune cu autoturismul marca Mercedes Vito, cu nr. de înmatriculare BC-75-AFM, condus regulamentar de Constantin Moraru. În urma impactului, a rezultat decesul a două persoane şi vătămarea corporală a altor trei persoane.
La propunerea procurorilor, Judecătoria Moinești a decis ca Virgil Grozav să fie cercetat în stare de arest, pentru 30 de zile.
„Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie recunoscut de lege în favoarea persoanei supuse cercetării penale şi prevăzut de art. 4 din C. Proc. Pen. şi art. 6 alin. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”, se arată în comunicatul Parchetului.
Iasi a zis
Fereasca Dumnezeu!