Un deces suspect dă de lucru instanței de judecată, care va trebui să se pronunțe asupra vinovăției inculpatului. A.D, de 17 ani, din Moinești, a ajuns în fața instanței fiind acuzat de omor. Pe 11 iunie 2002, Dragoș Ionel Sava, tatăl vitreg al minorului, a fost bătut de acesta, iar a doua zi a fost găsit în comă. Sava a decedat după două luni, timp în care a fost internat la spitalele din Iași și Bacău. Minorul a declarat instanței că „victima era soțul mamei. Se purta urît cu mine, pentru că eu eram din altă căsătorie a mamei. Mă bătea, consuma alcool, mă alunga de acasă. Anul trecut am stat șase luni fugar. Pe 11 iunie știam că intră în schimbul III și am vrut să îl rog să mă primească acasă. M-a înjurat, a început să mă lovească cu pumnul. Am luat un băț și am început să îl lovesc peste mînă și peste spate. Apoi am plecat acasă și i-am spus mamei că l-am bătut”. Soția victimei și mama inculpatului, Maria Sava, a recunoscut că soțul ei era un om agresiv și avea obieciul să bea. „M-a bătut pe mine și pe copii de nenumărate ori. Avea un comportament ciudat, era violent, încerca să se sinucidă. Mai demult, a fost agresat de băiat și, ca să scape a sărit de la etajul II, pe o cușcă de porumb a vecinilor. Cînd m-am întîlnit cu Sava, aceasta mirosea puternic a alcool. Nu putea ajunge în comă în urma loviturilor aplicate de copil”. Ionel Sava a fost găsit abia dimineață într-o baracă a unui vecin, care a declarat că nu știe cine l-a adus acolo. Victima agresiunii a stat mai bine de două luni în comă, după care a decedat. Potrivit referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Reintegrare socială și Supraveghere de pe lîngă Tribunalul Bacău, minorul este un elev liniștit, muncitor, care nu a creat niciodată probleme de disciplină în școală, iar implicarea sa într-un dosar penal a consituit o surpriză pentru cadrele didactice care îl cunosc. Rămîne de văzut dacă instanța îl va găsi vinovat sau va considera că decesul victimei a fost cauzat de alte persoane. (C.POP)
Lasă un răspuns