Secretarul municipiului Bacău, Ovidiu Popovici, este cercetat de DNA Bacău, sub aspectul infracţiunilor de „luare de mită” şi „abuz în serviciu”.
Tribunalul Bacău a admis solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău, care a emis o ordonanță în luna august 2016 pentru redeschiderea unui dosar de urmărire penală din 2014 instrumentat de alt parchet.
Contactat telefonic, Ovidiu Popovici a declarat pentru Ziarul de Bacău faptul că nu știe despre ce dosar este vorba și nici nu i s-a adus la cunoștință nimic despre această speță, după cum nu are cunoștință dacă el este persoana vizată sau altcineva, cu același nume. „Ar fi trebuit să știu, să fiu chemat. Nu înțeleg ce este aceea calitatea de «cercetat»”, a afirmat Popovici.
Secretarul municipiului Bacău s-a ferit să comenteze despre Viorica Atudorei, cea care este reclamant în dosarul în care s-a decis redeschiderea urmăririi penale. Atudorei apare în mai multe documente ale municipalității, deoarece a solicitat în 2010 o autorizație de construire, iar cererea i-a fost respinsă.
După ce instanța a aprobat reînceperea urmăririi penale, secretarul Ovidiu Popovici poate primi calitatea de suspect și, ulterior, de inculpat. De asemenea, după cercetări, Parchetul poate clasa din nou dosarul. Dacă va fi trimis în judecată, secretarul Ovidiu Popovici va fi suspendat din funcție.
Contactat de Ziarul de Bacău, DNA nu a furnizat detalii, deoarece acestea „nu fac obiectul comunicării publice, fiindu-le incidente prevederile art. 12, lit. e) din legea 544/2001”, prevedere legală care exceptează de la accesul liber al cetăţenilor „informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare”.
Vom reveni cu amănunte.
Cetatean Bacauan a zis
Gata…il strange D.N.A-ul si pe nea asta
Cucu+Redu a zis
Mare xxx
sisu a zis
De ce oare cred ca e vorba de un dosar de la Parchetul Tribunalului?
Nicu a zis
Cucu+red, probabil te referi la Atudorei cand spui mare xxx. xxx asta a pacalit oameni de bani, are o multime de dosare la Judecatorie și Tribunal. Mai are si puscarie, din pacate cu suspendare!
Poporul a zis
Secretarul stie foarte multe lucruri, trebuie demascat tot sistemul existent si modul de lucru al caracatitei din primarie.
gbacau a zis
secretarul a fost luat sub aripa lui Romeo Stavarache, că cică ar fi fost prieteni din copilărie… nu a intrat prin concurs… a mai fost o dată într-o situație neclară cu o sacoță de biuterii din aur, sacoșă pe care a dosit-o ceva timp, după care l-a dat în gât pe acela care i-a dăruit-o pentru o anumită autorizație… cloaca de la primărie cu șmenarii trebuia distrusă de mult!
Daiana a zis
Trebuie facut ceva cu aceste putori inculte care papa multi bani publici daca vrem sa mai salvam acest oras!