Goian este singura indisponibilitate din formația oneșteană pentru meciul de sîmbătă, cu Internațional Pitești, el fiind bolnav de rubeolă. Oneștenii au pierdut în etapa precedentă la Brăila și au mai ratat o șansă de a duce bătălia pentru barajul de promovare în prelungiri, însă și Gloria Buzău a fost întrecută în aceeași etapă. Așadar, speranța a rămas, cu trei etape înaintea finalului. Fotbaliștii oneșteni vor intra în cantonament de astăzi, pînă la ora meciului avînd stabilit cîte un antrenament pe zi, așa cum s-a întîmplat în toată săptămîna. De asemenea, conducerea tehnică a FC Onești speră în refacerea lui Bîndar pînă la ora meciului. „Sperăm ca Gloria Buzău să facă măcar un egal pînă la meciul cu noi. Iar la rîndul nostru, trebuie să cîștigăm cele două jocuri pe care le disputăm pe propriul teren, cu Internațional Pitești și Inter Gaz București”, spune secundul Daniel Scînteie. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns