Dan POPA
Mari prețurile, exclamă vecinul meu, un mic meseriaș care muncește de dimineața pînă seara la minusculul său atelier și abia ajunge să-și plătească impozitele. Cine oare le poate controla? Mai există organ de control al prețurilor?
Complicată treabă, Nea Fănică, îi zic. Și controlul exagerat al prețurilor tot la probleme conduce. De exemplu, mărește cozile. Ții mata minte cozile acelea enorme din vremea lui Nea Nicu? Tot de la prețuri, printre altele, se trăgeau, deși s-a dat vina mult și pe exporturi. Dar atunci situația era inversă ca-n zilele noastre. Prețurile erau cu forța ținute, să fie mici. Lumea avea bani, comparativ cu prețurile, produsele erau ieftine, iar puterea de cumpărare a populației îi permitea să cumpere, dacă ar fi avut ce. Simplificînd puțin lucrurile, treaba stă așa: cînd un produs se cumpără bine, au loc două posibile efecte: ori producătorul decide să mai investească într-o nouă linie de producție (dar totuși trebuie să cîștige suficient din vechea vînzare, ca să-și permită investiția), ori, mai simplu pentru el, mărește prețurile. Clienții vor fi ceva mai puțini, nu-i bai, erau destui, dar suma totală încasată crește.
Ce se opune, teoretic, acestei creșteri? Păi ar trebui să se opună concurența, care ar vinde imediat un produs similar la prețul vechi.
Nea Fănică mă oprește cu o privire mirată. Cum adică ? Simplu, Nea Fănică! Uite, în zilele postului anterior – postul Paștelui – cumpăram un pateu de post, făcut la Sibiu. Dar prețul creștea 19, 20, 21, 22, 23.000 de lei cutia. Cînd a ajuns la 22 – 23.000 am decis că prea și-au făcut de cap și am hotărît să nu mai cumpăr. În schimb am căutat oferte alternative. Am găsit imediat, apăruseră deja pe piață cutii similare cu pateu vegetal produs la Tecuci și încă într-un loc, nu-mi amintesc acum care. Una dintre firme oferea cutii cu același volum la doar 16-17.000, preț la vînzare, iar alta niște cutii chiar puțin mai mari. Firește, dacă aș fi fost neatent, aș fi continuat să mă aprovizionez la prețul cel mare. O situație asemănătoare am întîlnit la alte produse, tot în timpul postului, de exemplu la zacuscă.
Este posibil ca firmele să urce. Toate deodată, sau aproape toate deodată prețurile? Da! Cînd există pentru ele o presiune externă, cum ar fi fiscalitatea excesivă a statului, creșteri ale cursului valutar comandate indirect, prin interpuși prin acorduri de împrumut și prin alte mijloace mai puțin vizibile de marea finanță internațională sau de posesorile concentrărilor de capital interne (cum au reușit să le obțină oare?), toți dispuși să cumpere România cu totul, dacă s-ar putea, pe bani puțini și să ne vîndă bomboanele, cuțite și mărgele colorate. Cam așa cum se făcea pe vremea marilor descoperiri geografice comerțul cu triburile nou întîlnite. Dar românii nu sînt un trib domnilor!
Știai, Nea Fănică, despre ieșirea populației în stradă în caz de amenințare a nivelului lor de trai, prin creșterea taxelor sau a prețurilor? S-a întîmplat la vecinii noștri din sudul continentului, în Italia. Pentru ce creștere a ieșit lumea în stradă? Pentru circa 1% – 2%.
Dar eu, om mai în vârstă, ce pot să fac, întreabă Nea Fănică. Of, ceva ce matale ți-e greu, dar altora mai tineri le-ar fi ușor. Ușor să ? – se interesează interlocutorul meu. Ușor să CAUTE ALTERNATIVE ! Să caute alte produse sau servicii care le rezolvă problemele. Să combine, să inventeze, să facă lucrurile ALTFEL cu ALTCEVA. Să fie inventatori, cum sînt de fapt românii. Naveta spațială, cu forma ei de fier de călcat care i-a uimit pe toți fiindcă nu părea capabilă să zboare a avut un proiectant român. Românii au inventat de-a lungul istoriei fel de fel de lucruri, fie mici cum e stiloul cu care se scrie pe tot globul, fie mari: avionul cu motor la bord, forma caroseriei auto aerodinamice, efectul Coandă, motorul cu transmisie sonică. Lista e lungă. Mai nou HyperCDrom-ul, discul flourescent care stochează informația în volumul său. Și multe alte invenții. Românii sînt inventivi.
Atunci cînd prețurile cresc, automat undeva, în altă parte a pieții, rămîne de găsit, se găsește chiar, întreagă sau uneori pe bucăți, rezolvarea necazurilor tale. Trebuie doar să cauți să socotești sau să combini cu grijă părțile disparate ale unei soluții altfel invizibile.
Și ADIO CONSERVATORISM – BUN VENIT INVENTIVITATE !
Iar dacă ceva are prețul mărit, să fie lege pentru toți: produsul acela NU se mai cumpără! Dacă-l cumperi, Nea Fănică, dai undă verde măritorilor de prețuri. Dacă nu-l cumperi, avem șansa să oprim acest carusel dement al inflației, despre care se știe că statul, parlamentul nu dorește să-l oprim. De ce afirm acest lucru ? Deoarece se putea impune prin lege obligarea anunțării majorărilor de prețuri, de către firme, nu cu o lună înainte ci cu 6 cu 8 sau cu 12 luni înainte. Oricum, bilanțurile contabile au și ritmicitate anuală, nu doar lunară. Am fi beneficiat astfel de perioade mai lungi cu prețuri stabile.
Iar organul de control al prețului ? Organul de control al prețului ești tu, Nea Fănică! Tu însuți ești primul organ de control al prețurilor, dacă refuzi să cumperi produsul cu preț majorat. Tu cu mine și cu mulți mulți alții care îți sîntem alături.
Ideea săptămînii:
Cum îi putem sprijini pe cei care reduc prețurile? Cumpărați mai multă marfă de la ei, în limitele aceleiași sume alocate pentru produsele respective și recomandați-i altor vecini, cunoscuți, prieteni, scriindu-le exact ce prețuri găsesc. Ca nu cumva prețul să urce peste noapte. Spuneți comercianților că doriți să-i recomandați și altor cumpărători. Micii patroni vor fi încăntați să primească asemenea aprecieri. Și vor avea curajul să țină prețul jos fără teama de a sărăci.
Lasă un răspuns