~2 min lectură 7 comentarii

Primarul Cosmin Necula susține că modernizarea Insulei de Agrement va fi reluată. Vezi când spune edilul că vor fi gata lucrările!

Redacția Ziarul de Bacău
Insula de Agrement Foto: Conbac SA

Primarul Comsin Necula a postat pe Facebook câteva precizări legate de Insula de Agrement, pe care le redăm mai jos.

Expertiza tehnică de la Insulă se încheie la 9 iulie. Urmează proiectarea restului rămas de executat și licitarea lucrărilor.

  1. Am preluat un proiect prost făcut de la fosta administrație, prost conceput atât de către primul proiectant (Vila House SRL București), cât și de societatea contractată de fosta administrație pentru refacerea proiectului inițial (respectiv, Luca Way SRL).
  2. Deficiențele proiectului tehnic, dar mai ales lipsa de implicare a reprezentanților Luca Way în asigurarea serviciilor de asistență tehnică pentru remedierea inadvertențelor semnalate au condus la un ritm lent de execuție, pe parcursul sezonului de vară 2016. Drept urmare, în septembrie 2016, Municipiul Bacău a decis rezilierea contractului cu Luca Way.
  3. În contextul modificării soluției de amplasare a parcării supraetajate din fața Insulei de Agrement, prin renunțarea la devierea de pe amplasament a colectorului de canalizare (foto 2) și înglobarea acestuia în infrastructura parcării, s-a dispus efectuarea unei expertize care să indice soluția tehnică în această privință. Expertiza va fi încheiată la 9 iulie 2017.

    Foto 2
  4. Concluziile expertizei vor fi preluate în tema de proiectare pentru restul lucrărilor de executat. Procedura de achiziție a serviciilor de proiectare urmează a fi lansată în iulie 2017. Noul proiectant va elabora documentația tehnică ce va sta la baza contractării lucrărilor rămase de executat.
  5. Stadiul fizic al proiectului este de 70 la sută. După finalizarea proiectării aferente restului rămas de executat, vom scoate la licitație lucrările, astfel încât să finalizăm reabilitatea și modernizarea Insulei de Agrement în cursul anului viitor (nu mai târziu de 31.12.2018, termenul de finalizare convenit în iunie 2016 cu Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional).
  6. În paralel, Agenția Națională „Apele Române”, prin intermediul Administrației Bazinale de Apă (ABA) Siret, realizează decolmatarea lacului din jurul Insulei de Agrement, ABA dispunând de fondurile necesare finalizării acestei lucrări esențiale (punerea în funcțiune și exploatarea Insulei de Agrement depinde de finalizare în integralitate a lucrărilor de decolmatare desfășurate de ABA Siret).

 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

7
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. m
    mm
    22 iunie 2017, 18:18
    0

    Va rugam sa ne informati ce se intampla cu toate proiectele incepute si nefinalizate:
    -spitalul municipal
    -stadionul municipal
    -sala polivalenta
    -reabilitarea spatiilor verzi
    -centura ocolitoare
    si altele care mai sunt !!!

  2. T
    TUCU
    23 iunie 2017, 04:31
    0

    Bine, ca nu se desfiinteaza, asa cum dorea pe atunci candidatul la Primarie – Necula. Finalizata de un an de zile, in proportie de 70 % si nu s-a mai executat absolut nimic. Totala lipsa de responsabilitate ! Primarul numai de festivaluri se ocupa.

    1. G
      Gigi
      25 iunie 2017, 08:44 răspuns pentru @TUCU
      0

      Poate vrea omul sa faca primul mol subacvatic din Romania.

  3. k
    kros
    23 iunie 2017, 07:18
    0

    Bacaul a fost scapat la vale din punct de vedere economic in administratia Stavarache.Actualul primar dezamageste si el la un an de mandat.Cred ca este deposit de situatie.Nu intelege neajunsurile cetatenilor.Depopularea continua si in actuala administratie.Oamenii au nevoie ca de aer sa socializeze.Sa punctam lipsurile Bacaului;
    1.O piata pietonala cu terase si zone de distractie.In aceasta zona intra si lasarea unui stadion de 25.000 de locuri in paragina fara sa plateasca nimeni pentru asta.Altii se lupta de 25 de ani sa aiba asa ceva,Bacaul la lasat in paragina.
    2.Centura Bacaului,proiect care nu sa facut la timp si din acest motiv traficul din oras este insuportabil.Poluarea este foarte mare si din acest motiv si populatia este din ce in ce mai bolnava.
    3.Aieroportul.Imaginea dezastruasa a acestui obiectiv alunga orice urma de investitie in zona.
    Nu inteleg de ce acest blestem pe Bacau de a ales numai incapabili la conducere.

    1. G
      Gigi
      25 iunie 2017, 10:05 răspuns pentru @kros
      0

      In afara de cateva greseli de ortografie, corect.

  4. T
    TUCU
    23 iunie 2017, 12:28
    0

    Aeroportul este afacerea tov. Benea.

  5. t
    tipa
    24 iunie 2017, 11:59
    0

    Sa scape de Padureanu , sa instaleze per unu care semneaza orice apoi vezi tu cum curg trebuie snur.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.