Instituția Prefectului județul Bacău prin Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple vine în sprijinul cetățenilor în scopul asigurării calității privind fluxul cererilor de eliberare pașapoarte prin prelungirea programului de lucru de la 1 august 2017. Astfel, se va lucra de luni până vineri în intervalul orar 8.30-18.30.
„Vă aducem la cunoștință faptul că începând tot cu luna august se va lucra inclusiv în fiecare zi de sâmbătă între orele 8.30-16.30. Având în vedere numărul mare de solicitări privind eliberarea de pașapoarte, prefectul județului Bacău, doamna Maricica Coșa prin Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple a dispus ca în ziua de 14 august 2017(luni), zi declarată liberă prin HG. Nr.512/2017 privind stabilirea zilei de 14 august ca zi liberă, programul de lucru să se desfășoare în intervalul orar 8.30-16.30”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Bacău.
Lasă un răspuns