Meteorologii anunţă ploi însemnate cantitativ, grindină şi vijelii în 22 de judeţe şi în Capitală şi au emis o avertizare cod galben valabilă de miercuri, de la ora 20.00, până joi la aceeaşi oră.
Meteorologii au emis, miercuri, o atenţionare cod galben valabilă pentru judeţele Argeş, Bacău, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vrancea, Vaslui şi municipiul Bucureşti.
Potrivit acestora, în Muntenia, Moldova şi local în Carpaţii Orientali şi Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, cu ploi torenţiale şi descărcări electrice şi grindină. Astfel, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20 – 25 de litri pe metru pătrat şi în unele zone 50 – 60 de litri pe metru pătrat.
Meteorologii anunţă că astfel de fenomene se vor semnala în după-amiaza zilei de miercuri şi în zona Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului, iar în Dobrogea, în special în a doua parte a zilei de joi şi în cursul nopţii de joi spre vineri.
Lasă un răspuns