Doi ciobani români în vârstă de 28 și 38 de ani au fost găsiți fără suflare pe un câmp din apropiere de Torino. Un localnic a dat alarma după ce l-a găsit pe unul dintre ei. Carabinierii, cu ajutorul unui elicopter, au reușit să-l găsească și pe al doilea. Nu a fost nevoie de cercetări amănunțite pentru a stabili cauza morții, pentru că amândoi aveau evidente semne de lovituri în zona capului, arată situl www.torinoggi.it.
Cei doi români și-ar fi făcut dușmani departe de locul în care au fost găsiți. Oile băcăuanilor ar fi păscut în vară într-o zonă care aparținea altor ciobani și de acolo ar fi pornit totul.
Pozele din iulie postate pe Facebook sunt povestea verii lor. Făcute aproape de lacul Serrú, la peste 2500 de metri altitudine, printre stânci și pășuni sărace. Zonă dură pentru animale, dar și pentru păstorii care urcă în fiecare an și rămân acolo luni de zile. Ultimele poze sunt din 10 septembrie. Aceleași scene, dar cu o zăpadă suflată ușor deasupra. Cei doi ciobani sunt Doru Constantin, 28 de ani, din Bacău, și Costel Cornel Calinciuc, tot din Bacău, mai mare cu zece ani. Pe amândoi i-au omorât duminică noapte, pe un câmp situat la puțini kilometri de Torino. Au fost găsiți la un kilometru de primele case, printre cele 600 de oi de care au avut grijă toată vara și pe care ar fi vrut să le aducă la grajdurile de la câmpie pentru a petrece iarna.
Românii aveau și o plasă electrică pe care o montau în fiecare seară pentru a nu pierde animalele în timpul nopții. Noapte pe care și-o petreceau într-o rulotă veche. Cine i-a ucis a dat foc și rulotei, ca să-și acopere urmele. De la aceste câmpuri din mijlocul nimicului au pornit investigațiile, unde zeci de carabinieri au controlat cu atenție fiecare metru, pentru a afla cum a avut loc această dublă crimă.
Doru a fost găsit la o sută de metri de rulota în flăcări. Pe Costel l-au târât 600 de metri mai încolo și l-au aruncat într-o râpă. Amândoi au fost uciși în același mod, au murit din cauza loviturilor repetate în zona capului, aplicate cel mai probabil cu o rangă.
Lasă un răspuns