Consiliul Județean Bacău a semnat joi 8 contracte de finanțare, prin POR (Uniunea Europeană) și PNDL II (Guvernul României), pentru modernizarea și reabilitarea a 7 drumuri județene și a unui centru școlar.
La ceremonia de la Centrul de Afaceri și Expoziții, au participat Marius Nica – ministru delegat pentru Fonduri Europene, Adrian Gâdea – secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Vasile Asandei – director general la Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, Dragoș Benea – senator, fost președinte al CJ Bacău, Cosmin Necula – primarul municipiului Bacău, Claudiu Ilișanu – deputat, Valentin Ivancea – subprefect, alți parlamentari, primari din județ, consilieri locali și județeni.
Se modernizează legătura cu județul Neamț
Cu finanțare de la Uniunea Europeană, se vor moderniza prin Programul Operațional Regional tronsoanele de drumuri județene DJ207D, DJ241 si DJ241A, cu o lungime totală: 94,44 km. Valoare totală: 184,6 milioane de lei.
Practic, cele 3 tronsoane sunt: Drumul județean DJ 207D (limită judeţ Neamţ – Traian – DN2F) străbate comunele Dămienești (satele Drăgești și Dămienești), Negri (satele Brad, Călinești, Mâgla și Ursoaia), Prăjești (sat Prăjești), Traian (sat Traian); Drumul județean DJ 241A (Izvoru Berheciului- Secuieni) traversează comunele Secuieni (satele Secuieni și Glodișoarele), Izvoru Berheciului (satele Obârșia și Izvoru Berheciului); Drumul județean DJ 241 (limită judeţ Vrancea- Podu Turcului – Izvoru Berheciului) traversează comunele Izvoru Berheciului (sat Izvoru Berheciului), Colonești (satele Spria, Călini, Colonești și Zăpodia), Răchitoasa (satele Putini, Magazia, Buda, Barcana, Răchitoasa, Tochilea și Burdusaci), Motoșeni (sat Motoșeni), Glăvănești (satele Răzeșu și Glăvănești) și Podu Turcului (sat Podu Turcului).
6 drumuri județene vor fi reabilitate
Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean, a prezentat obiectivele care vor fi reabilitate și modernizate. Prin PNDL II, s-au semnat contractele pentru reabilitarea și modernizarea tronsoanelor de drumuri județene DJ 241B, DJ 123, DJ 117, DJ 252C, DJ 243B și DJ 252A, cu o lungime totală de aproape 64 de km. Valoare totală: peste 187 milioane de lei.
Modernizare DJ 243B, Motoșeni – Stănișești: Sectorul de drum județean pe care se va executa lucrarea are o lungime de 15 km și face legătura între Motoșeni (DJ241) și Stănișești. Străbate localitățile Motoșeni, Gura Crăiești, Benești, Balotești și Stănișești.
Modernizare DJ 241 B, Pădureni – Godovana: Sectorul de drum județean propus pentru modernizare are o lungime de 15,43 km. Străbate localitățile Pădureni, Fruntești, Filipeni, Brad și Mărăști. Drumul județean DJ 241B face legătura cu rețeaua de drumuri a județului Bacău și a județului Vaslui prin intersecțiile cu drumurile DJ 252 F, DC 74 și alte drumuri locale.
Modernizare DJ 252A, Horgești – Răcătăul de Jos (DJ 252B): DJ 252A străbate localitățile Horgești, Sohodor, Recea, Răcătău-Răzeși și Răcătăul de Jos. Lungime: 7,406 km.
Reabilitare și modernizare DJ 117, Poduri: Sectorul de drum județean care urmează a fi modernizat are o lungime de 4,180 km. Drumul străbate localitatea Cernu și face legătura între comunele Berzunți, Poduri și municipiul Moinești.
Reabilitare și modernizare DJ 123, limita județ Harghita – Valea Uzului -Dărmănești-DN 12A: Sectorul de drum județean care urmează să fie modernizat are o lungime de 6,30 km.
Drumul străbate formațiunea muntoasă a Nemirei, traseul fiind – pe cea mai mare parte a acestuia -, în imediata vecinătate a râului Uz și face legătura cu județul Harghita.
Reabilitare și modernizare DJ 252C, Tătărăști – Corbasca: Tronsonul de drum care se va reabilita și moderniza are o lungime de 15,066 km. Drumul județean DJ 252C (de la intersecția cu DJ 252 în localitatea Prădaiș – comuna Huruiești până la intersecția cu DJ 252 B în localitatea Pâncești, comuna Pâncești) tranzitează localitățile Drăgești, Gherdana, Corbasca, Scărișoara și Marvila.
Reparații capitale Clădire Centru Şcolar – C11: Valoarea totală a investiției: 4.136,064 mii lei (920,737 mii euro). Imobilul „Centru școlar C11” este în domeniul public al Județului Bacău și este dat în administrarea Centrului Școlar de Educație Incluzivă nr. 1 Bacău.
În prezentarea sa, președintele Sorin Brașoveanu, le-a mulțumit parlamentarilor PSD care s-au implicat, funcționarilor CJ Bacău, ADRNE și Guvernului României.
Autostrada, o necesitate
Senatorul Dragoș Benea a apreciat că semnarea contractelor de finanțare „reprezintă momentul «T zero» pentru începerea achizițiilor publice pentru desemnarea constructorilor”. De asemenea, senatorul PSD a subliniat necesitatea construirii unei autostrăzi care să lege Moldova de Ardeal și a insistat asupra variantei Iași-Pașcani-Bacău-Brașov, mai ieftină și mai simplu de realizat decât varianta Ungheni-Iași-Târgu Mureș, despre care a preconizat că „nu se va face niciodată”.
Secretarul de stat de la MDRAP Adrian Gâdea a vorbit despre importanța investițiilor. „Contractele pe care le semnăm astăzi sunt extrem de importante pentru judeţul Bacău şi pentru judeţele limitrofe nu doar ca valoare, ci şi ca importanţă. Avem nevoie de o infrastructură de transport modernă, sigură şi adaptată nevoilor cetăţenilor. De asemenea, educaţia reprezintă o prioritate a Guvernului, iar proiectul pentru reabilitarea Centrului Şcolar din municipiu este unul aşteptat de către beneficiari pentru că nu putem asigura un învăţământ de calitate fără clădiri sigure şi şcoli echipate corespunzător”, a precizat secretarul de stat Adrian Gâdea.
Marius Nica, ministru delegat pentru Fonduri Europene, a declarat că regiunea de Nord-Est are nevoie de aceste investiții, așa cum are nevoie și de o autostradă.
În judeţul Bacău, prin etapa a II-a din PNDL, sunt alocate peste 800 de milioane de lei în vederea reabilitării şi modernizării a 172 de obiective de investiţii. Până în prezent, din cele 42 de contracte de finanţare aprobate, au fost semnate 25.
Peste 2 săptămâni, este programată semnarea contractului de finanțare a rezervei de apă a municipiului Bacău.
kros a zis
Cind faci aceste investitii fara nici o ratiune economica nu faceti decit sa cresteti discrepantele intre noi si judetele dezvoltate.Este nevoie de legaturi intre resedintele judetelor vecine si o autostrada spre Ardeal.Aeroportul sa facut si este bine ca sa facut.Sper ca modernizarea pistei sa duca la inchiderea terminalului.
dascalu ge a zis
Incepeti cam multe si nu le mai terminati/ Ce se intimpla cu soseaua de centura parca ar trece muntii ‘ de 12 ani asteptam ,dar spitalul nou care sta cu aparatura prin Izvoare? Poate ar trebui un sef de spital tip dr Cotirlet de la Moinesti . Lasati cu laudatul si treceti la treaba/
Bravo a zis
Bine ca fac! La cate rele sunt in Bacau, merita sa-i felicitam pentru cele bune!
Costy a zis
dar DN 11, Bacau-Onesti de ce nu-l reabilitati? drumul ala il reabiliteaza Ceausescu?
Silion a zis
Dar drumul 241A de la Rosiori Poieni Padureni limita cu jud Neamt in ce secol se asfalteaza,nici macar piatra nu mai are circula masini vai mama lui de drum.sa gândit să circule pe el cineva de la consiliu județean,sa vada cum e .DE PE TIMPU LUI CEAUSESCU NICI MACAR PIATRA NU SA PUS.DRUM DE NOROI. Nu pot face oamenii naveta la Bacau.
Silion a zis
Când se va face drumul Rosiori Poieni Padureni.in ce an.nu se poate circula pe el cu masinile.Sa vina sa vada cineva de la consiliu județean Bacău.