• autoritățile așteaptă ca Guvernul să-și dea acordul pentru împrumut la BERD, de peste 13 milioane de euro
Demersurile pentru implementarea programului Valea Uzului II, referitor la aducțiunea de apă potabilă din barajul de la Valea Uzului, sînt în așteptare. În prima parte a lunii martie, Consiliul Local Bacău a primit avizul oficialilor Comisiei Europene pentru cofinanțarea proiectului privind îmbunătățirea sistemului de tratare a apei potabile și a apelor reziduale din municipiul Bacău. Conform studiului de fezabilitate dezoltat de firma franceză SCE Nantes și fondat de Ministerul de Finanțe Francez, valoarea totală a investiției se ridică la 52 de milioane de euro. Contribuția Uniunii Europene va fi de 75 la sută din valoarea proiectului, urmînd ca restul cheltuielilor să fie asigurate de RAGC din credite externe. Practic, cele 13 milioane de euro cu care trebuie să contribuie RAGC la realizarea proiectului vor fi împrumutate de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) cu garanția statului. Pentru a continua, însă, realizarea acestui program, mai sînt necesare și alte aprobări. „Acum așteptăm semnarea memorandumului între Guvernul României și BERD, pentru împrumut. Abia după aceea vom putea organiza licitația internațională pentru desemnarea firmelor care vor realiza proiectarea aducțiunii, a desemnării executantului și a lucrărilor de execuție propriu-zisă”, ne-a declarat Adrian Craiovan, directorul RAGC Bacău.
Directorul Craiovan a mai precizat că, abia după semnarea memorandumului între Guvern și BERD va putea aprecia cu mai multă exactitate termenul de finalizare a lucrării, care ar putea fi în anul 2005 sau 2006.
Proiectul „Valea Uzului II” înseamnă realizarea unui sistem de alimentare cu apă a municipiul Bacău complet nou, care nu va avea nici o legătură cu actualul sistem. Față de actuala rețea de aducțiune a apei, proiectul mai prevede înființarea unei microhidorocentrale la Stejarul, care va furniza sistemul energetic național între 350 și 450 MW/oră pe lună.
După ce proiectul „Valea Uzului II” va fi dat în funcțiune, actuala rețea de alimentare cu apă a Bacăului de la Uz va fi abandonată. Cantitatea de apă care va ajunge în Bacău de la Uz va fi dublă. Specialiștii susțin că avantajele realizării acestei noi aducțiuni sînt însemnate. În primul rînd, calitatea apei va fi mult mai bună, debitul care ajunge în Bacău permițînd eliminarea fronturilor de captare de lîngă Bacău, care de multe ori furnizau ape poluate. În al doilea rînd, prețul apei va putea scădea la jumătate, prin eliminarea procedurii de pompare a apei, care este foarte costisitoare. Numai că scăderea tarifului va fi resimțită în timp, și nu imediat. Nu în ultimul rînd, progranul de furnizare a apei ar putea ajunge la 24 de ore din 24, asta și dacă consumul mediul de persoană se va reduce, mai spun specialiștii. Cît privește stația de epurare a apelor reziduale provenite din Bacău, aceasta va păstra doar clădirea actuală, restul urmînd să fie complet modernizat. Îmbunătățirile vizează înlocuirea tuturor utilajelor tehnologice, atît pe partea mecanică, cît și pe partea biologică. Potrivit studiului de fezabilitate, termenul de execuție a celor două lucrări este de doi ani. În cazul în care finanțatorii își vor ține promisiunile, aducțiunea „Valea Uzului II” și stația de epurare vor fi date în folosință în 2006. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns