Fosta conducere a Direcției Sanitare Veterinare Bacău a fost condamnată la închisoare, după un proces de doi ani, într-un dosar în care nici mituitorii, nici intermediarii nu au scăpat ieftin. Sentințele nu sunt definitive, pot fi atacate cu apel.
Fosta directoare a DSVSA Bacău, Carmen Carleta Bodea, a fost condamnată la trei ani şi opt luni închisoare cu executare pentru fapte de corupţie şi divulgarea de informaţii secrete. Alături de fosta şefă a DSVSA Bacău, notează adevărul.ro, au fost condamnaţi şi intermediarii şpăgilor, printre care şi Vasile Budacă, preşedintele PSD Comăneşti și consilier local, dar şi un preot, Ioan Preotu (Parohia „Înălţarea Domnului” din cartierul Lucăceşti, municipiul Moineşti) care a oferit mită pentru a cumpăra un post fiicei sale, medic veterinar. Aceştia din urmă au scăpat cu pedepse cu suspendare, după ce au încheiat acorduri de recunoaştere cu DNA.
Directoarea Carmen-Carleta Bodea nu a recunoscut acuzaţiile. Le-au recunoscut, în schimb, cei care primit subiectele în avans, oferind şpagă în schimbul lor: bani, parfumuri, bijuterii sau ceasuri de lux. Concursurile de angajare care fac obiectul anchetei, ce s-a soldat cu arestarea (pentru câteva luni) şi trimiterea în judecată a Carletei- Carmen Bodea s-au desfăşurat în toamna-iarna anului 2015. Posturile pentru care se luptau mai mult candidaţi erau cumpărate înainte de desfăşurarea concursurilor, prin vânzarea variantelor de subiecte.
Deşi nu o cunoştea de directoarea de la DSVSA, Vasile Budaca a mers la Carleta Bodea, spunându-i că ”o verişoară” de a sa candidează pentru un post de inginer.
„Discuţia referitoare la concurs a fost purtată de cei doi interlocutori în şoaptă. La final, Budaca Vasile i-a dat lui Bodea Carmen-Carleta numărul telefonului mobil pentru a putea lua legătura în următoarea perioadă în scopul de a-i transmite variantele de subiecte pentru proba scrisă a concursului (…) În ziua de 12.11.2015, conform înţelegerii, Budaca Vasile a venit din nou în biroul inculpatei Bodea Carmen-Carleta care i-a înmânat o foaie de hârtie pe care erau menţionate variantele de subiecte (9 subiecte) din care urmau a fi alese subiectele pentru proba scrisă a concursului la care este înscrisă Ungureanu Ionela-Raluca.
În aceeaşi zi, Budaca Vasile i-a transmis subiectele numitei Enea Laura care la rândul său i le-a transmis candidatei Ungureanu Ionela-Raluca”, se menţionează în hotărârea Tribunalului Bacău.
”Nici pământul să nu ştie…. Ne ducem toţi la mititica”
(Discuţie din 12 noiembrie 2015):
Enea Laura: Ia un pix şi scrie.
Ungureanu Ionela-Raluca : Stai o secundă…
Enea Laura: …
Ungureanu Ionela-Raluca : … Da, Laura, zi-i.
Enea Laura: Stai să-m iau şi eu ochelarii, că nu văd, îi scris mic. … Auzi? Nici… pământu’ nu trebuie să ştie…!
Ungureanu Ionela-Raluca: Da’ Doamne fereşte…
Enea Laura: Da’ nici cu socru-miu nu vorbi, te rog…!
Ungureanu Ionela-Raluca: Nu, nu, nu.
Enea Laura: Te rog…!
Ungureanu Ionela-Raluca: Nu, mă, nu. Enea Laura: Pentru că o rugat insistent, că o zis că: vezi care-i treaba, ne… ducem pe toţi la… MITITICA…
Ungureanu Ionela-Raluca: Da…
Enea Laura: Şi am şi o veste foarte bună să-ţi dau, da’… ţi-o dau când ne vedem că poate ne vedem sâmbătă.
…………………………………….
Enea Laura: … Ă… scrii?
Ungureanu Ionela-Raluca: Da, scriu. E
nea Laura: Deci îs trei variante, a câte trei… puncte.
Ungureanu Ionela-Raluca: Da.
Enea Laura: Şi, na, asta e, trebuie să le… că probabil se trage cumva la sorţi. Ă… punctul… Deci Varianta 1, punctul 1: Cerinţe sanitare aplicabile
Ungureanu Ionela-Raluca: Cerinţe…
Enea Laura: .. sanitare aplicabile…
Ungureanu Ionela-Raluca: … da…
Enea Laura: … incintelor utilizate…
Ungureanu Ionela-Raluca: … Nu prea te-aud, Laura. Cerinţe aplica… sanitare aplicabile…
Enea Laura: … incintelor utilizate…
Ungureanu Ionela-Raluca: … incintelor utilizate…
Enea Laura: … pentru produsele alimentare.
Ungureanu Ionela-Raluca: … pentru produsele…
Enea Laura: … alimentare. În paranteză: …
Ungureanu Ionela-Raluca: Da…
Enea Laura: … Scrie încet, că am minute, nu-i problemă….
………………
Enea Laura: Ideea este că… deci astea le înveţi ca pe TATĂL NOSTRU, că nu ştii ce variantă-ţi pică….
Ungureanu Ionela-Raluca: Normal, normal…!
Enea Laura: Şi restul le citeşti, ca să nu te faci de baftă şi să nu… na, că l-o întrebat: da-i isteaţă? Da’ învaţă? Da’ prinde? Da’ face…? Da, cum să nu? Şi nu vreau să ne facem de râs.
Ungureanu Ionela-Raluca: Ei, normal, îţi dai seama.
Enea Laura: Nici el la ea, nici eu la el, şi tot aşa, că-i lanţu’ … slăbiciunilor, ce vrei să fac?
Ungureanu Ionela-Raluca: Da, da, da.
Enea Laura: Vestea bună, că scoate patru posturi pe perioadă nedeterminată, examenul pe 20 decembrie…
Ungureanu Ionela-Raluca: …
Enea Laura: Ai să te duci şi la ăla, te duci şi acuma…
Ungureanu Ionela-Raluca: Da.
Enea Laura: Că ăsta-i ordinul…
Ungureanu Ionela-Raluca: Da…
Enea Laura: Ai să participi şi-acolo, şi o zis: şi avem şanse, şi aşa, o zis că un pic … aşa, da’ cică nu-i problemă, că forjăm şi atunci. Dar atunci … din câte şi din ce mi-ai mai zis şi tu, că eu am mai povestit ce-am mai vorbit cu tine…
Ungureanu Ionela-Raluca: Da…
„Recompensă” în produse cosmetice
Pe lângă bani, notează adevarul.ro, Ionela-Raluca Ungureanu a recunoscut că i-a dat directoarei Bordea Carmen Carleta un set de produse cosmetice Paco Rabanne, drept recompensă pentru ajutorul dat pentru promovarea concursului din perioada 17.11.2015 pentru ocuparea unui post de execuţie contractual – inginer grad II – pe perioadă determinată. Cosmeticele i-au fost trimise de o verişoară din Italia, discuţia dintre cele două fiind interceptată de DNA, la data de 21.11.2015:
Verişoara: SURI, auzi? Ă… vroiam să te întreb… asta, şefa ta e cuconoasă? Ştie de PACO RABANNE?
Ungureanu Ionela-Raluca: Îi cuconoasă, da, ştie…! Normal că ştie.
Verişoara: PACO RABANNE, nu? Ungureanu Ionela-Raluca: Normal că ştie de PACO RABANNE. Da’ cum?
Verişoara: Păi uite, că ăsta o ieşit acuma, de două săptămâni, îi super fain!.
Ungureanu Ionela-Raluca: Băi, A., da’ să nu fie prea scump!
Verişoara: … Îi 50-60 de euro, (neinteligibil), să ştii.
Ungureanu Ionela-Raluca: Da’ nu, A., mai degrabă o casetă…!
Verişoara: … Ungureanu Ionela-Raluca: Cu gel de duş, să nu fie ultima…
Verişoara: Da’ o casetă-i (neinteligibil).
Ungureanu Ionela-Raluca: Aşa mult?
Verişoara: Ei… da, nu am nimic sub 30. Numai ştifturi.
Ungureanu Ionela-Raluca: Aa… Verişoara: Şi nici nu se cunosc, SERGIO TACHINNI, de astea… cine le cunoaşte?
Verişoara: A, am înţeles.
Momentul remiterii cutiei cu produse cosmetice Paco Rabanne, la data de 22.12.2015, de către Ungureanu Ionela-Raluca inculpatei Bordea Carmen- Carleta, în biroul acesteia din urmă, a fost înregistrat audio-video. Concomitent cu oferirea cutiei cu produse cosmetice, cele două au purtat următorul dialog:
Ungureanu Ionela-Raluca: O cafea atât, că am zis că după aia nu vă mai prind.
Bordea Carmen – Carleta: Hai măi fetiţă…nu trebuia.
Mită de la preot
Printre cei care au mituit-o pe directoarea Bodea, s-a numărat şi un preot Ioan Preotu, care dorea un post într-o circumscripţie mai aproape de casă, fiicei sale, de profesie medic veterinar.
Preotul Ioan Preotu o cunoaşte de mai mult timp pe Pârşot Cristina Mirela care este medic veterinar, având circumscripţie în Oneşti. A rugat-o pe pe doctoriţa Pârşot să o ajute pe fiica sa să câştige concursul organizat de DSVSA, prin prisma relaţiilor profesionale pe care le are cu conducerea instituţiei.
A a contactat-o telefonic pe aceasta din urmă solicitând o întâlnire urgentă întrucât ”domnul ăsta se grăbeşte că are slujbă… e preot. Domnul, tatăl fetei.” Persoana la care face referire Pârşot Cristina Mirela este inculpatul Preotu Ioan, tatăl candidatei Iscu – Niagu Maria – Mirabela. ”Bordea Carmen-Carleta i-a spus inculpatei Pârşot Cristina Mirela că nu este la sediul DSVSA Bacău dar că va reveni la birou.
Din declaraţia inculpatei Pârşot Cristina Mirela rezultă că în ziua anterior menţionată s-a deplasat împreună cu Preotu Ioan la DSVSA Bacău. Înainte de ajunge în municipiul Bacău, Preotu Ioan i-a dat un plic sigilat pe care era scris numele candidatei Iscu – Niagu Maria – Mirabela.
Deşi nu a deschis plicul, Pârşot a declarat că era evident că în acesta se afla o sumă de bani. ”În aceeaşi zi, ora 14:20, Pârşot Cristina Mirela a venit în biroul lui Bodea Carmen Carleta şi i-a dat acesteia plicul provenit de la Preotu Ioan, tatăl candidatei Iscu – Niagu Maria – Mirabela.
Din procesul-verbal de redare a înregistrării video care a surprins acest moment rezultă că Pârşot Cristina Mirela a pus plicul în geanta inculpatei Bodea Carmen Carleta, geantă aflată pe biroul acesteia. Bodea Carmen Carleta a observat gestul inculpatei Pârşot Cristina Mirela spunându-i formal:”Pleacă de aicea! Pleacă de aicea!”.
Deşi şi-a continuat activităţile şi dialogul purtat cu Pârşot Cristina Mirela fără a face nici un gest de restituire a plicului, Bodea Carmen Carletai-a spus interlocutoarei: ”Ia-i de aici te rog frumos”. Din replicile inculpatei Bodea Carmen Carleta rezultă astfel că a realizat că a primit un plic cu bani, că acesta este pentru a o ajuta pe candidata Iscu – Niagu Maria – Mirabela să câştige concursul. Cele două inculpate au discutat despre candidată, Bodea Carmen Carleta întrebând dacă aceasta „şi-o depus dosaru” şi având în vedere explicaţiile pe care i le dă Pârşot Cristina Mirela în legătură cu tatăl candidatei care este preot, Bodea Carmen Carleta i-a spus acesteia: «Să se roage pentru mine»”, se menţionează în hotărârea instanţei.
Ioan Preotu a declarat procurorilor DNA că în plic era suma de 5.000 lei, bani ce au fost găsiţi, de altfel, cu ocazia percheziţiilor. Şi preotul Ioan Preotu şi medicul Pârşot Cristina Mirela şi-au recunoscut faptele semnând acorduri de recunoaştere cu DNA, prin care li s-au stabilit pedepse cu suspendare.
Citiți integral pe adevarul.ro.
Denis a zis
Nu vă mai satură dreak de spagă!
Cetateanul Turmentat a zis
interesant ar fi sa stim CINE a scris stenogramele ?
Alex a zis
O descriere perfecta a societății românești plina de parveniți, milogi, spagi și „descurcăreți” de tot soiul. Și fiecare din ei se consideră nevinovat și nedreptățit. Mi-e e cunoscut filmul. Păcat că nu e ca la cinema, să poți părăsi sala, când filmul te scârbește.
Florin a zis
Asa este Alex, dar parca in Moldova si Muntenia coruptia e totala. Nu exista mai multi nenorociti ca in aceste regiuni, unde pana si DNA-ul e vai de el. Vina este a oamenilor, care s-au obisnuit sa traiasca in mocirla pana la gura.
Adrian a zis
Minciuni! Statul paralel si Soros ataca instituțiile românilor!
Mircea a zis
Astia si spaga o fac de ras, la salariul care il avea te mai uiti la niste parfumuri, ca si judecatorii aia care luau spaga oale si telefoane, chiar asa de calici sunteti? Cat si beizadeaua aia care nu se pricepea la nimic voia post gratis unde sa stea linistita pe FB citind bancuri toata ziua. De asta cand mergi intr-o institutie a statului securist roman iti pui mainile in cap cand ai nevoie de ceva hartii.
Mihai a zis
Coruptia din sistemul public este o chestiune generalizată, acesta este doar unul dintre puținele cazuri in care vinovații au fost descoperiți. Cred ca ar fi foarte ușor de verificat averile foștilor sau actualilor sefi din Instituțiile publice. Cum se face ca la un salariu sa zicem de 6000 de lei, ei detin numeroase proprietăți si alte bunuri de valoare? Problema e că nu se vrea. Respect si sa auzim numai de bine.