Doi bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzați că ar fi înlesnit practicarea prostituției de către două femei în municipiile Bacău, Galați și Tecuci și ar fi obținut bani de pe urma activității acestora.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, faptele cercetate ar fi fost comise în perioada 19 septembrie – 6 octombrie 2026.
Anchetatorii susțin că unul dintre inculpați ar fi transportat o femeie cu diverse autoturisme în cele trei municipii, înlesnind astfel practicarea prostituției și obținând foloase materiale. Cel de-al doilea bărbat este acuzat că ar fi procedat în mod similar cu o altă femeie, pe care ar fi transportat-o cu mașina sa.
Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore pe 6 octombrie, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bacău.
Pe 7 octombrie, procurorul a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lor pentru proxenetism și a solicitat arestarea preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bacău a admis propunerea și a dispus arestarea ambilor inculpați pentru 30 de zile.
Cei doi beneficiază de prezumția de nevinovăție pe parcursul procesului penal.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.