Deși își ispășesc pedepsele pentru diverse infracțiuni de care au fost acuzați, unii deținuți din Penitenciarul Bacău țin morțiș să își îngreuneze situația, încălcând legea cu bună știință.
Legea 254/2013 interzice expres introducerea în penitenciar a telefoanelor mobile și accesoriilor de telefoane, încălcarea prevederilor art.82 fiind considerată abatere gravă. Dar, se pare că sancțiunile prevăzute de lege nu îi împiedică pe deținuți să încerce comunicarea cu cei din afara gratiilor.
„În Penitenciarul Bacău au fost descoperite asupra deținuților, în urma perchezițiilor efectuate la camerele de deținere, 27 de telefoane mobile. De asemenea, au fost descoperite cinci telefoane mobile asupra vizitatorilor cinci telefoane mobile, de la începutul anului și până în prezent”, a declarat comisarul Adrian Novac, purtător de cuvânt. Deținuții riscă, dacă au asupra lor obiecte interzise, suspendarea dreptului de a primi sau cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală, suspendarea exercitării drepturilor la petiționare sau corespondență pe o perioadă de cel mult două luni, suspendarea vizitelor pentru cel mult trei luni și izolarea pentru maximum 10 zile. Legea 254/2013 mai prevede că introducerea telefoanelor mobile sau a altor mijloace de comunicare la distanță reprezintă infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, fiind sesizate organele de cercetare penală în astfel de cazuri.
Telefoane folosite pentru metoda „Accidentul”
Mai grav este că astfel de mijloace de comunicare sunt folosite de deținuți pentru diverse înșelăciuni, cea mai cunoscută metodă fiind „Accidentul”, prin care persoane de bună credință pun bani într-un cont pentru a-și ajuta rudele care au suferit în urma unor accidente grave. Apelurile, au dovedit polițiștii, au venit și de la persoane aflate în spatele gratiilor.
Numai în luna septembrie 2017 o astfel de grupare a fost destructurată în urma unor percheziții care au avut loc în Penitenciarul Bacău, în localitatea Dofteana și municipiile Galați și Brăila. Prejudiciul cauzat de acea grupare era estimat la 200.000 de lei.
Gafă encu Valeriu a zis
Ăștia nu au auzit de echipamente de bruiaj? Televiziune cu circuit închis sigur au (spre binele deținuților), dar așa ceva…
Maxx a zis
Iar titlu: Zeci de telefoane…. Punctual trebuia sa intrebati: CATE? Va place rau materiale cu ZECI
koko a zis
Apoi…ca doara nu le-au bagat acolo cu stiinta mea, ci tot cu manjeala agentilor!Le-as mai da niste ani in plus detinutilor, iar agentii sa intre langa ei!
bibi a zis
Nu vine nea Ion de la Gaiceana sa introduca telefoane in penitenciar ,tot cei care lucreaza acolo sunt vinovati ! Bagati la puscarie domnii in uniforma care sunt spagari !
sima a zis
Din declaratiile lor de avere, vai de fundul lor, sint saraci rupti, tre’ sa isi rotunjeasca veniturile paznicii. Citeam ca pun si de un meeting contra caliciei. D-aia mai facu una alta. Acu’ citiva ani era un ofiter cara droguri contra prostituate si avantaje materiale, fecior de comandant, ce naiba, ca numa’ unii pe altii se trag in marea familie a angajatilor de prin puscarii.
http://anp.gov.ro/penitenciarul-bacau/informatii-de-interes-public/declaratii-de-avere/