~2 min lectură 5 comentarii

Zeci de telefoane găsite asupra deținuților sau vizitatorilor din Penitenciarul Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Deși își ispășesc pedepsele pentru diverse infracțiuni de care au fost acuzați, unii deținuți din Penitenciarul Bacău țin morțiș să își îngreuneze situația, încălcând legea cu bună știință.

Legea 254/2013 interzice expres introducerea în penitenciar a telefoanelor mobile și accesoriilor de telefoane, încălcarea prevederilor art.82 fiind considerată abatere gravă. Dar, se pare că sancțiunile prevăzute de lege nu îi împiedică pe deținuți să încerce comunicarea cu cei din afara gratiilor.

Foto arhivă

„În Penitenciarul Bacău au fost descoperite asupra deținuților, în urma perchezițiilor efectuate la camerele de deținere, 27 de telefoane mobile. De asemenea, au fost descoperite cinci telefoane mobile asupra vizitatorilor cinci telefoane mobile, de la începutul anului și până în prezent”, a declarat comisarul Adrian Novac, purtător de cuvânt. Deținuții riscă, dacă au asupra lor obiecte interzise, suspendarea dreptului de a primi sau cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală, suspendarea exercitării drepturilor la petiționare sau corespondență pe o perioadă de cel mult două luni, suspendarea vizitelor pentru cel mult trei luni și izolarea pentru maximum 10 zile. Legea 254/2013 mai prevede că introducerea telefoanelor mobile sau a altor mijloace de comunicare la distanță reprezintă infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, fiind sesizate organele de cercetare penală în astfel de cazuri.

Telefoane folosite pentru metoda „Accidentul”

Mai grav este că astfel de mijloace de comunicare sunt folosite de deținuți pentru diverse înșelăciuni, cea mai cunoscută metodă fiind „Accidentul”, prin care persoane de bună credință pun bani într-un cont pentru a-și ajuta rudele care au suferit în urma unor accidente grave. Apelurile, au dovedit polițiștii, au venit și de la persoane aflate în spatele gratiilor.

Numai în luna septembrie 2017 o astfel de grupare a fost destructurată în urma unor percheziții care au avut loc în Penitenciarul Bacău, în localitatea Dofteana și municipiile Galați și Brăila. Prejudiciul cauzat de acea grupare era estimat la 200.000 de lei.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

5
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. G
    Gafă encu Valeriu
    17 august 2018, 07:24
    0

    Ăștia nu au auzit de echipamente de bruiaj? Televiziune cu circuit închis sigur au (spre binele deținuților), dar așa ceva…

  2. M
    Maxx
    17 august 2018, 11:43
    0

    Iar titlu: Zeci de telefoane…. Punctual trebuia sa intrebati: CATE? Va place rau materiale cu ZECI

  3. k
    koko
    17 august 2018, 18:53
    0

    Apoi…ca doara nu le-au bagat acolo cu stiinta mea, ci tot cu manjeala agentilor!Le-as mai da niste ani in plus detinutilor, iar agentii sa intre langa ei!

  4. b
    bibi
    1 septembrie 2018, 04:26
    0

    Nu vine nea Ion de la Gaiceana sa introduca telefoane in penitenciar ,tot cei care lucreaza acolo sunt vinovati ! Bagati la puscarie domnii in uniforma care sunt spagari !

  5. s
    sima
    19 septembrie 2018, 20:29
    0

    Din declaratiile lor de avere, vai de fundul lor, sint saraci rupti, tre’ sa isi rotunjeasca veniturile paznicii. Citeam ca pun si de un meeting contra caliciei. D-aia mai facu una alta. Acu’ citiva ani era un ofiter cara droguri contra prostituate si avantaje materiale, fecior de comandant, ce naiba, ca numa’ unii pe altii se trag in marea familie a angajatilor de prin puscarii.
    http://anp.gov.ro/penitenciarul-bacau/informatii-de-interes-public/declaratii-de-avere/

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.